Autorităţile au obligaţia să asigure protecţia şi siguranţa jurnaliştilor. Autorităţile să ia de urgenţă măsuri, înainte ca România să se transforme într-o anarhie, transmite sâmbătă Facultatea de Jurnalism a Universității București, în urma amenințărilor primite vineri de ziariștii Antena 3 CNN, în Parlamentul României.
„Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC), Universitatea din Bucureşti (UB), condamnă, cu fermitate, atacurile verbale şi fizice la adresa jurnaliştilor comise vineri, 20 decembrie a.c., de preşedinta partidului S.O.S. România, Diana Ivanovici-Şoşoacă, eurodeputat în Parlamentul European, dar şi de mai mulţi parlamentari, membri ai formaţiunilor politice Partidul Oamenilor Tineri (POT) şi Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR).
Evenimentele electorale şi politice din ultimele săptămâni au dus la o creştere alarmantă a mesajelor de ameninţare şi de instigare la ură îndreptate împotriva jurnaliştilor. Atacurile directe reprezintă o formă extremă de intimidare, dar şi o îngrădire a dreptului jurnaliştilor de a-şi exercita profesia, fapt care contravine reglementărilor naţionale şi internaţionale, care acordă protecţie celor care exercită meseria de jurnalist. Misiunea acestora este una esenţială în societăţile democratice, de apărători ai interesului public prin colectarea şi furnizarea de informaţii de interes general - inclusiv, dar nelimitându-se la informaţii despre activitatea partidelor politice, a candidaţilor la funcţiile publice şi a celor care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile publice. Regulamentul european privind libertatea mass-mediei subliniază, în Preambul, la punctul (2), "rolul unic al serviciilor mass-media, protecţia libertăţii şi pluralismului mass-mediei ca doi dintre principalii piloni ai democraţiei şi statului de drept".
De asemenea, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stabileşte, la Art. 10, alin. (1), că "Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.".
Experienţa din trecut a altor state a demonstrat că primul pas pentru instalarea dictaturii şi a anarhiei este intimidarea şi îngrădirea drepturilor jurnaliştilor. În acest sens, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării cere tuturor autorităţilor cu competenţe să se autosesizeze, cu maximă celeritate, şi, acolo unde este cazul, să răspundă la sesizările jurnaliştilor şi lucrătorilor media afectaţi de violenţele de limbaj şi de violenţele fizice. În spaţiul public, într-o societate democratică, atât jurnaliştii, cât şi politicienii au dreptul la libertate de exprimare şi informare exclusiv în condiţiile respectării îndatoririlor şi responsabilităţilor ce derivă din acordurile internaţionale şi din legislaţia naţională.
Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării solicită autorităţilor judiciare să iasă din starea de letargie a ultimilor ani cu privire la acţiunile de intimidare şi agresare ale jurnaliştilor români şi să ia de urgenţă măsuri, înainte ca România să se transforme dintr-un stat democratic într-o anarhie.
De asemenea, solicită tuturor autorităţilor responsabile să dispună de îndată măsurile necesare pentru protejarea tuturor jurnaliştilor, care să le permită acestora să-şi exercite meseria în deplină siguranţă, dar şi să ancheteze şi să sancţioneze actele de violenţă verbală şi fizică, de intimidare şi de defăimare a jurnaliştilor, în conformitate cu legislaţia naţională şi internaţională la care România este semnatară.”, se arată în comunicatul FJSC UB.