Evo Morales, preşedinte de stânga al Boliviei, şi-a triplat averea de când a ajuns în fruntea ţării. Acesta nu cheltuie aproape niciun ban din salariu, a declarat vicepreşedintele Alvaro Garcia, citat de
AFP. Potrivit celor spuse de Garcia, preşedintele are un salariu de 15.000 bolivari(aproape 2.100 dolari), deţine o casă şi două terenuri. În plus, acesta a primit mai mlte ponchouri valoroase drept cadou.
Evo Morales a declarat, recent, că averea sa a crescut considerabil datorită numeroaselor ponchouri de alpaca şi lână pe care le primeşte cadou. Preşedintele bolivian susţine că un astfel de poncho valorează cel puţin 200 de dolari.
Vicepreşedintele bolivian a mai declarat că Morales beneficiază de alimente gratuite din partea preşedinţiei şi profită de statului de invitat, în timpul călătoriilor.
Guvernul bolivian a declarat recent că Morales, primul preşedinte de origine amerindiană al ţării, are o avere netă de 2,7 milioane de bolivari, respectiv 388.000 de dolari, într-o declaraţie oficială obligatorie.
La alegerile din 2006, valoarea bunurilor sale se ridica la 779.000 de bolivari (111.900 de dolari).