O fabrică de mezeluri din județul Ilfov a fost închisă temporar de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) după ce au fost găsite mai multe nereguli, printre care murdărie și rugină.
În aceste condiții, unitatea a fost amendată cu suma de 62.000 de lei.
Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat, miercuri, că echipele de control au verificat mezelăria Matis din localitatea ilfoveană 1 Decembrie.
"Acolo unde este murdărie și rugină, cu siguranță suprafața respectivă nu poate fi dezinfectată și întreținută corespunzător”, a afirmat Horia Constantinescu.
Citește și: Președintele ANPC: "Am încasat din amenzi anul trecut cât în ultimii cinci ani la un loc"
Astfel, comisarii ANPC au retras de la comercializare patru tone de carne și au închis temporar unitatea pentru producție, restaurant și magazin, până la remedierea deficiențelor.