Ameninţarea vine de la Soare în 2013. Steaua sistemului nostru solar va erupe cum n-a mai făcut-o de 11 ani, spun cercetătorii. Dacă în multe părţi ale planetei oamenii se vor bucura de aurore boreale, în alte părţi comunicaţiile ar putea fi date peste cap. Medicii avertizează că am putea avea probleme mari şi dacă ne expunem prea mult la soare.
"În 2013, se estimează să vină maximul de activitate a Soarelui, maximul se produce o dată la 11 ani, deci am avut şi acum 11 ani maxim. Iar exploziile din Soare pot ajunge şi pe Pământ" explică Adrian Sonka, cercetător la Observatorul Astronomic.
"Materia care pleacă de pe Soare circulă prin sistemul solar cu viteze mari şi dacă se întâmplă să fie îndreptată înspre Pământ va ajunge la Pământ şi când ajunge apar anumite fenomene."
Materia poate produce la poli aurore boreale. Există însă şi părţi negative ale activităţii intense a Soarelui. "Dacă te afli în spaţiu atunci când se produce o erupţie solară nu prea e bine pentru că prin tine vor trece electroni şi protoni, sateliţii care au circuite destul de sensibile se pot strica curentul acesta din atmosferă poate să destabilizeze comunicaţiile radio, semnalale de GPS nu vor mai fi atât de precise", explică Adrian Sonka.
Medicii avertizează chiar că putea avea probleme dacă ne expunem prea mult la soare.
Şi NASA a tras un semnal de alarmă asupra acitivităţii sorelui în 2013. Erupţiile puternice ar putea influenţa câmpul magnetic al Pământului.