O puternică explozie urmată de un incendiu s-a produs, sâmbătă noapte, la un apartament dintr-un bloc din Târgovişte, din cauza acumulării de gaz provocate de o instalaţia improvizată de la o sobă din dormitor, în urma incidentului nefiind înregistrate victime, proprietarii nefiind acasă.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, după producerea deflagraţiei şi incendiului locatarii de pe scara blocului au fost evacuaţi de către pompieri, conform
Mediafax.
O fetiţă de opt ani a suferit un atac de panică, fiind preluată de un echipaj de ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte pentru îngrijiri medicale.
"Am fost treziţi de o bubuitură puternică venită dintr-un apartament de la etajul al treilea. Imediat, locuinţa a fost cuprinsă de flăcări, fumul înecăcios a pătruns în toate apartamentele", a declarat un locatar.
La faţa locului au intervenit lucrătorii ISU Dâmboviţa care, după aproximativ o oră, au reuşit lichidarea incendiului declanşat într-un moment în care proprietara, o femeie de 36 de ani, nu era acasă.
Poliţiştii şi pompierii au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza deflagraţiei.
"S-a intervenit prompt, cu un echipaj de pompieri şi două ambulanţe nu au fost victime. Focul, care se manifesta în dormitor, nu s-a extins la celelalte apartamente. O fetiţă a suferit un atac de panică şi fost preluată de un echipaj de ambulanţă şi dusă la spital, dar nu sunt probleme deosebite. Locatarii de pe scară au fost evacuaţi pentru a preîntîmpina intoxicaţiile cu fum", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, maiorul Eduard Telea.
Potrivit sursei citate, pompierii au descopeirt în dormitor o sobă cu o instalaţie improvizată cu furtun, racordată la reţeaua de gaz metan.
"Se pare că explozia urmată de incendiu a fost cauzată de acumulările de gaz din dormitor, unde era acest godin, respectiv soba în stare de funcţionare. Proprietara nu era acasă. Pagubele sunt doar la nivelul apartamentului în cauză, respectiv uşa care a sărit în urma exploziei, aparatura electronică şi mobilierul, deteriorate" a mai declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa.
În cursul zilei de duminică, se va verifica dacă deflagraţia a afectat imobilul, primele date arătând că explozia nu a afectat structura de rezistenţă a blocului.