Patru persoane au fost rănite, vineri seară, în urma unei explozii puternice care s-a produs într-un bloc de locuinţe din Piteşti. Două dintre victime se află în stare gravă.
Din primele informaţii reiese că explozia s-a produs în urma unor acumulări de gaze de la un aragaz.
Deflagraţia s-a produs la etajul patru al unui bloc situat la ieşirea din Piteşti şi a afectat mai multe apartamente. Două dintre ele au fost distruse aproape în totalitate.
Circulaţia în zonă a fost oprită pentru a putea permite intervenţia pompierilor şi ambulanţelor. Echipele de intervenţie cercetează împrejurările în care a avut loc explozia.
Antena3.ro