
O explozie s-a produs, luni, la un bloc de garsoniere cu patru etaje din oraşul Balş. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), la nivelul județului Olt a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Update 13:35. Potrivit ISU Olt, explozia nu a fost urmată de un incendiu. Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate, iar două dintre acestea au fost rănite.
„Explozia s-a produs într-o garsonieră situată la etajul 1 și nu a fost urmată de incendiu. În urma recunoașterii efectuate la fața locului, au fost identificate două victime, un adult și un copil de aproximativ patru ani, care au suferit arsuri la nivelul feței și membrelor. De asemenea, alte două persoane au fost evaluate de echipajele medicale, acestea prezentând simptome specifice atacului de panică.
Totodată, din clădire au fost evacuate aproximativ 50 de persoane”, a transmis ISU Olt.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Explozia a avut loc într-o garsonieră situată la etajul 1.
„Având în vedere destinația clădirii, la nivelul județului Olt a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Au fost alocate la eveniment 7 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială pentru intervenție la înălțime, 1 Post Medical Avansat. La fața locului se deplasează și elicopterul SMURD Craiova.
Misiunea este în dinamică”, a mai transmis ISU Olt.