Cei doi răniţi au fost preluaţi de echipajele medicale, la fel şi doi vecini, care au suferit atacuri de panică.
Cristian Boieriu, coordonatorul SMURD Târgu Mureş, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că este vorba despre un băiat de 9 ani cu arsuri de gradul 1 şi 2 la nivelul capului, care nu pun probleme deosebite, precum şi o femeie de 50 de ani, cu arsuri de gradul 2 şi 3 la nivelul mâinilor şi al feţei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, Mihai Gagyi, explozia s-a produs la etajul al patrulea al unui bloc de pe strada Cisnădiei, din cartierul Mureşeni din Târgu Mureş, sâmbătă, cu puţin înainte de ora 9.00, deflagraţia nefiind urmată de incendiu.
Deocamdată nu se cunosc cauzele exploziei.
La faţa locului au intervenit mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş cu două maşini cu apă şi spumă, autospeciala CRBN, cea de transport personal şi victime multiple şi o ambulanţă de terapie intensivă, a mai spus Mihsi Gagyi.