Antena 3 CNN Actualitate Explozia de la Costinești: o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. Scafandrii nu pot intra în apă din cauza mării agitate

Explozia de la Costinești: o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. Scafandrii nu pot intra în apă din cauza mării agitate

Cristi Popovici
1 minut de citit Publicat la 12:01 14 Aug 2023 Modificat la 12:04 14 Aug 2023
Salupa
Sursa foto: Antena 3 CNN

O persoană a acuzat probleme medicale după deflagrație.

"Cei de la Poliția de Frontieră și de la Forțele Navale au ajuns în zona exploziei. Echipajele Poliției de Frontieră sunt la aproximativ o milă marină în larg, cu două șalupe.

În depărtare se află un vas al Forțelor Navale. Din păcate, marea este foarte agitată, iar scafandrii nu pot intra în apă pentru a inspecta zona și a depista eventuale resturi metalice care să confirme ipoteza minei marine.

Citește și: O mină marină a explodat la Costinești. Autoritățile intervin la fața locului. O a doua mină ar pluti în derivă

Tot ce pot face este să inspecteze de la suprafață și, dacă depistează un alt pericol, să-l raporteze mai departe distrugătorului de mine marine, care ar putea intra în acțiune dacă va fi cazul. Cei de la Poliția Criminalistică au încercat să găsească indicii printre stabilopozi.

Singurele elemente care susțin ipoteza exploziei unei mine marine sunt, deocamdată, declarațiile martorilor și ale celor cazați în hotelul din apropiere.

Aceștia spun că au auzit o bubuitură, că au simțit suflul exploziei și au văzut un fum negru înălțându-se la 15 - 20 de metri, precum și tromba de apă ridicată de deflagrație. Un turist aflat pe faleză la momentul incidentului a avut nevoie de îngrijirile celor de la SMURD după explozie.

Persoana în cauză a acuzat un țiuit în urechi și i s-a verificat starea generală de către echipajul de pe ambulanță.

Însă, nefiind vorba de ceva foarte grav, a refuzat transportul la spital. Jandarmeria a izolat zona falezei și așteaptă ca militarii de la Forțele Navale pentru a inspecta și zona țărmului", a transmis corespondentul Antena 3 CNN, Cristi Popovici.

Foto: șalupă a autorităților române în zona în care a explodat presupusa mină marină, la Costinești, luni, 14 august 2023

×
x close