Românii se declară mai credincioşi decât sunt. Religia e pe primul loc în toate sondajele, dar nu puţini sunt cei care şi-ar schimba credinţa în schimbul unei sume frumuşele.
Într-un experiment făcut de reporterii Observator, patru din zece români ar fi dispuşi să se convertească la o altă religie, doar dacă sunt şi plătiţi.
Aproape 90% dintre români se declară credincioşi convinşi. O arată toate statisticile făcute după Revoluţie. Şi aproape la fel de mulţi spun că merg de obicei la biserică.
Cu toate astea, cu un mic imbold, financiar. Până şi credinţa pare să se numere în lei. Cel puţin, în sondajele făcute de reporterii noştri în doar o oră.
Cu ochii închişi şi fără a ţine chiar atât de mult cont de sume, patru din zece români întrebaţi de noi au fost dispuşi să se roage la un alt Dumnezeu. Nu degeaba, banii sunt numiţi, între credincioşi, şi ochii dracului.
Mai marii bisericii recunosc că banii ne pot influenţa alegerile. În istoria religiilor, Iuda este cel mai bun exemplu, cel care şi-a vândut sufletul pentru bani.
Sociologii susţin că majoritatea mişcărilor protestante folosesc banii ca mijloc de convingere pentru cei care fac traseism religios.
Sursa: Observator