Tot mai mulţi medici şi asistente pleacă să lucreze în străinătate. În fiecare zi din ultimele două luni, Ministerul Sănătăţii a primit câte 40 de cereri de recunoaştere a studiilor în spaţiul Uniunii Europene. Destinaţiile preferate sunt Spania, Italia, Anglia şi Germania. Motivul este simplu - salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă.
Din ianuarie, 2.400 de medici şi asistenţi au cerut ministerului Sănătăţii să le elibereze certificate de echivalare a studiilor. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun că nu au cum să împiedice personalul medical să plece. ?Piaţa muncii este în continuă mişcare....noi trebuie să ne adaptăm pentru că vor veni şi vor lucra în România?, declara Oana Grigore, director adjunct la Ministerul Sănătăţii.
Întrebat dacă s-ar întoarce în România, un medic stabilit în Austria nu a stat mult pe gânduri şi a răspuns ferm ?nu?. Atunci când ia în calcul întoarcerea medicilor emigraţi, ministerul mizează pe proiectele de renovare şi modernizare a spitalelor, pe creşterea lefurilor. Deocamdată sunt doar proiecte.
?Reforma în sistemul sanitar nu e făcută numai pentru cetăţean, ci şi penrtu angajaţii din sistem? , susţine Oana Grigore. Totuşi, de întors până acum nu s-a întors nimeni. Chiar dacă nici Europa nu-i primeşte pe medicii români cu braţele deschise. Mulţi dintre cei care lucrează în sistemul sanitar spun că România are deja o problemă din cauza numărului mare de asistenţi plecaţi în străinătate. În câţiva ani, se va simţi şi lipsa medicilor.
Antena 3