Bugetarul cu salariul mai mare decât cel al preşedintelui României este Luigi Marius Ciubrei, fostul director al APDM Galaţi.
El a fost reţinut în aprilie 2018 după ce procurorii DNA l-au prins în flagrant luând mită. Judecătorii au decis să îl aresteze la domiciliu, dar i-au permis să se întoarcă la muncă. Abia în luna septembrie, Ciubrei a demisionat din funcţia de director, şi a primit postul de consilier al noului director al companiei. În această funcție, primește lunar un salariu de 27.000 de lei brut.
Asta în condiţiile în care şeful statului a fost plătit luna trecută cu 22.800 lei, brut.
Corpul de Control al Ministrului Transporturilor a făcut o verificare, dar singura concluzie a anchetei interne a fost că Ciubrei îşi merită leafa, în baza funcţiei pe care o deţine şi pe principiul prezumpţiei de nevinovăţie.