Contribuţiile la asigurarile sociale nu vor fi extinse în următorii doi ani, dă asigurări Guvernul. Totuşi, din 2016, toate persoanele care desfăşoară activităţi independente vor plăti obligatoriu şi C.A.S.
Executivul vrea ca în următorii trei ani să reducă în schimb o serie de taxe, pentru a veni în sprijinul angajatorilor.
Potrivit premierului Victor Ponta, contribuţiile la asigurările sociale nu vor fi extinse în urmatorii doi ani, însă cota C.A.S. s-ar putea reduce.
Dacă vom avea sprijinul mediului de afaceri din România şi sprijin din partea BNR la negocierile cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, sunt şanse mult mai mari să obţinem reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, a declarat Victor Ponta.
Ponta a mai spus că ideea potrivit căreia persoanele fizice autorizate ar urma să plătească CAS este "o poveste care apare o dată pe an" şi că documentul transmis către FMI şi care face referire la acest lucru este "scrisoarea către FMI de acum un an, care stabileşte o strategie pentru 2017, pentru integrarea în euro".
"Nu se modifică nicio taxă privind persoanele fizice autorizate şi, după cum v-am mai spus, singura modificare în ceea ce priveşte fiscalitatea este cea referitoare la reducerea contribuţiilor de asigurări sociale", a spus premierul.
Patronii din România vor plăti mai puţine taxe pentru firmele lor. Ministerul Finanţelor a decis să taie 70 de tarife parafiscale.
De asemenea, va fi eliminată şi o taxa plătită la Registrul Comerţului pentru a avea acces la informaţiile legate de companiile din România. Astfel de tarife vor fi tăiate şi de la alte instituţii ale statului.
Eliminarea taxelor parafiscale mai are nevoie acum doar de aprobarea Guvernului. Studiile Băncii Mondiale arată că, pentru a fi la zi cu dările, firmele româneşti au de făcut 39 de plăţi. Cel mai mare număr din Europa Centrală şi de Est, în condiţiile în care media europeană este de 13 plăţi pe an. Pentru achitarea tuturor taxelor, patronii din România pierd 200 de ore pe an, cu 21 mai multe faţă de media europeană.