Regii Cioabă au lămurit, în cadrul Ediţiei Speciale de sâmbătă, moderată de Maria Coman, mai multe probleme şi aspecte care au ţinut presa şi opinia publică ocupată în ultimele zile.
Cei doi regi au povestit şi cum s-a ajuns la două titluri nobiliare, au criticat vocile care contestă acţiunile lor şi au prezentat şi o parte din priorităţile lor pentru viitorul romilor.
Întrebaţi de ce nu poartă coroanele, Dorin Cioabă a explicat că nu există protocol pentru aşa ceva.
"Pentru că invitaţia la o emisiune nu ne permite acest protocol. Se poartă doar în situaţii speciale, festivităţi, trebuie un protocol, nu se poartă coroanele toată ziua."
Tot Dorin Cioabă, fiul cel mare al lui Florin Cioabă, a explicat şi cum s-a ajuns la situaţia în care amândoi fii să poarte câte o coroană şi să aibă mai multe titluri
"Aşa cum am mai declarat, tatăl meu a avut o sumedenie de titluri şi de funcţii. La un moment dat avea nevoie de mult ajutor din partea consilierilor şi celor apropiaţi. A fost rege, a fost preşedinte, a fost preşedintele Uniunii Mondiale şi un singur om nu putea să îl înlocuiască în toate funcţiile pe tatăl meu. Fratele meu nu a prezentat interes pentru nicio funcţie până în seara dinaintea înmormântării, când a venit şi a spus că vrea. Atunci s-a ivit o problemă. Şi am găsit o cale prin care să preia conducerea romilor din România, să fie care un prim-ministru. Înspre dimineaţă am ajuns la această înţelegere, nu a fost nicio ceartă."
Totodată, Dorin Cioabă a criticat vocile care contestă numirile din familie.
"Sunt persoane care se bagă în seamă zilele acestea şi declară că lor nu le convine. Eu nu îl cunosc pe domnul Prigoană, dar aş vrea numărul lui de telefon, ca să cureţe gunoaiele acelea care apar la televizor, vin să facă tot felul de declaraţii. Noi suntem CASA REGALĂ CIOABĂ şi cei care doresc să devină membri, sunt liberi să facă asta. Oamenii ne recunosc şi marea majoritate sunt alături de noi în aceste clipe grele în care am trecut. Nu am pretins niciodată că suntem conducătorii tuturor romilor. Nici nu putem", a explicat Cioabă.
Întrebat cine va lua deciziile în familie, Dorin Cioabă a arătat că va fi vorba de un efort comun.
"Deciziile vor fi luate de către mine, împreună cu fratele meu, referitor la problemele pe care le avem. Ne împărţim atribuţiunile."
Fiul cel mic al lui Florin Cioabă, Daniel Cioabă, a explicat când anume s-a hotărât să se implice în viaţa regală.
"Până acum nu am fost interesat şi nici în timpul cât trăia tatăl meu, pentru că am considerat că sunt prea tânăr. Această decizie am luat-o în momentul în care tatăl meu a murit, să mă implic şi eu. M-am răzgândit pentru că m-am gândit că e mai bine să particip şi eu la proiectele tatălui meu, de integrare în societatea romilor. La noi, în etnia romilor, fiul cel mic moşteneşte averea iar pe legile regale, fiul cel mare este moştenitorul. Acum am modificat puţin această tradiţie. Vreau să mă ocup de tineret, de tinerii romi. Pentru educaţie, pentru şcolarizare."