Antena 3 CNN Actualitate Exces de putere. Moștenire surpriză de la un ministru incompetent chiar în ziua plecării din Guvern!

Exces de putere. Moștenire surpriză de la un ministru incompetent chiar în ziua plecării din Guvern!

S.T.
2 minute de citit Publicat la 23:46 03 Iun 2016 Modificat la 23:46 03 Iun 2016
aura.jpg

Ministerul Fondurilor Europene a încheiat, chiar în ziua în care ministrul Aura Răducu a demisionat din Cabinetul Cioloş, un contract în valoare de 1.547.855 de lei fără TVA pentru realizarea Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi a Planului Național pentru Prevenirea Generării Deşeurilor. Câştigătoare este o firmă controlată de doi foşti angajaţi ai Ministerului Mediului, implicaţi în dosarul de corupţie în care au fost arestaţi, în anul 2012, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud, Liviu Mihai Rusu, un apropiat al lui Ioan Oltean, şi fostul secretar de stat în ministerul Elenei Udrea, Ioan Andreica. Din referatul cu propunerea arestării preventive a celor doi, întocmit, la vremea respectivă, de DNA Bucureşti, reiese clar faptul că patronii firmei care a fost selectată, în aprilie 2016, de Ministerul Fondurilor Europene, i-a plătit pe cei doi demnitari pentru a primi un contract privind tot gestionarea deşeurilor, pus la bătaie de către Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud. Tot din actele procurorilor reiese şi faptul că, de acestă afacere, nu a fost străin nici vicepreşedintele de atunci al PDL, Ioan Oltean.

Au fost 11 firme care au depus oferte pentru adjudecarea acestui contract, din care autoritatea contractantă a considerat admisibile şapte. Oferta cea mai avantajoasă a fost considerată cea făcută de societatea SC Fichtner Environment SRL, un client fidel al afacerilor cu statul. Ea a fost înfiinţată în anul 2005, de către compania germană Fichtner GMbH & Co KG şi de firma românească SC Interdevelopment SRL, iar administratorii ei erau Radu Dan Păunescu şi cetăţeanul german Funk Carsten, firma având obiectul de activitate consultanţa pentru afaceri şi management. Radu Dan Păunescu este un fost angajat al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor.

SC Interdevelopment SRL este, de asemenea, o firmă abonată la contracte grele cu statul. Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în 2007, din structura acţionariatului făcea parte acelaşi Radu Dan Păunescu şi Mihai Mircea Cozariuc, acesta din urmă fiind, la rândul lui, un fost angajat în Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor. Anul trecut, Cozariuc achiziţionează de la Păunescu toate părţile sociale, devenind asociatul unic al SC Interdevelopment SRL.

Din dosarul Andreica- Rusu reies practicile cu care operează cei doi foști angajați ai Ministerului Mediului pentru obținerea de contracte publice. Păunescu și Cobzariu apar în referatul procurorilor DNA ca reprezentanți ai unei firme denumite „clientelară” care, prin intermediul consilierului județean Anton Vlad, urmărea să obțină de la Consiliul Județean Bistrița Năsăud contracte de lucrări în legătură cu Sistemul de Management al Deşeurilor.

Iată ce cuprinde referatul DNA:

„După aprobarea proiectului pentru Consiliul Judeţean, Mihai Mircea Cozariuc îl contactează telefonic pe Anton Vlad, căruia îi spune că sunt interesaţi de contractul privind asistenţa tehnică şi supervizări, motiv pentru care a apelat la sprijinul acestuia pentru a intermedia o întâlnire a reprezentanţilor SC Interdevelopment SRL cu preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu. Cozariuc îl întreabă dacă trebuie vorbit direct cu Olteambrienu.

În 7 mai, Cozariuc a fost contactat telefonic de Anton Vlad, care i-a comunicat numărul de telefon al lui Ioan Oltean, urmând ca acesta să se întâlnească cu Radu Dan Păunescu.”

Firma celor doi va asista acum Ministerul Mediului în derularea unor proiecte europene în valoare de 50 de milioane de euro.

Vezi AICI ediția integrală a emisiunii „Exces de putere”

×
x close