Oana Stancu a dezvăluit, în ediţia de vineri a emisiunii "Exces de putere", de la Antena3, nivelul la care s-a implicat fostul premier Emil Boc în mafia retrocedărilor de la ANRP.
"Cine ar fi bănuit că dumnealui, aşa, cuminţel şi slugă nu foarte vocală a regimului, e implicat în mafia ANRP", a spus Oana Stancu.
Prima mutare făcută de Emil Boc a avut loc în decembrie 2010, când îl numeşte pe consilierul său, Ionuţ Popescu, director general al Fondului Proprietatea. Ca să-l pună pe Popescu în funcţie, Boc îi plăteşte Danielei Lulache, cea care deţinea postul, jumătate de milion de euro plăţi compensatorii.
Fostul ministru de Finanţe venea astfel ca lupul pus să testeze calitatea oilor. Rechizitoriul ANRP scoate la iveală date care cu siguranţă se aflau pe masa lui Emil Boc pentru ca asta-i în fişa postului SRI. Potrivit documentului citat, Ionuţ Popescu era implicat în colectarea mitei pentru rezolvarea dosarelor ANRP prin intermediul finului său, Theodor Nicolescu, membru al Comisiei de Stabilire a Despăgubirilor, actual deputat PNL.
Lovitura vine în mai 2011 când, printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul Boc decide că ANRP poate stabili ca unii pot primi cu prioritate acţiuni la Fondul Proprietatea, cele 36% din acţiunile Fondului pe care le mai deţinea Ministerul Finanţelor, evaluate la 640 milioane de euro! Asta dacă erau invocate „cazuri medicale, cazuri sociale etc.".
Or, procurorii DNA arată că această stabilire a unor dosare ca fiind „cazuri speciale" este parte a mecanismului penal, întrucât pentru asta dădeau şpăgile de sute de mii, ba chiar milioane de euro Cocoş şi ai lui: ca să fie dosarele soluţionate în câteva zile, în timp ce peste 22.000 de dosare aşteptau să le vină rândul din 2005. Doar 1.407 dosare au fost soluţionate „la ordine", potrivit numărului de înregistrare al dosarelor la Secretariatul Comisiei. 2.269 de dosare au fost soluţionate cu prioritate, fiind considerate „cazuri speciale". Dintre ele, 131 de dosare au fost soluţionate în favoarea cesionarilor de drepturi litigioase, aşadar mafiei.
O altă conexiune al lui Boc cu mafia ANRP este dată de un alt apropiat al său, consiliera personală Andreea Paul Vass, al cărei soţ deţine
firma cu cele mai mari încasări de la ANRP între 2008 şi 2011: Romcontrol.
Firma domnului Paul a încasat 145.755 de euro pentru 668 de rapoarte de evaluare întocmite. Printre altele, angajaţii domnului Paul Vass au stabilit că terenul lui Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu face nu 700.000 de euro, ci 10.000.000 de euro.
La începutul acestui an, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, a făcut declaraţii şocante în faţa magistraţilor, afirmând cum a finanţat cu 300 de mii de euro Partidul Democrat Liberal, bani daţi direct şefului său, Emil Boc, pe atunci premierul României.
“Pe întreaga perioadă a mandatului meu de ministru, am finanţat PDL cu sume lunare însumând circa 300.000 de euro în total. Aceste sume le-am înmânat direct şefului meu, Emil Boc, primul ministru al României”