Antena 3 CNN Actualitate Exces de putere. Imaginile anului în România

Exces de putere. Imaginile anului în România

<1 minut de citit Publicat la 21:15 30 Noi 2018 Modificat la 21:15 30 Noi 2018
o_1ctj0mm8rljdamf44rqq7183p8.jpg
foto: captura Antena 3

A fost a patra zi de revoltă în localitatea Rusănești, județul Olt.

Autorităţile sanitar-veterinare, însoțite de jandarmi, au încercat din nou să intre în gospodăriile oamenilor ca să sacrifice porcii suspectați de pestă porcină africană.

Cu o zi în urmă, inspectorii au reuşit să ridice doar porcii dintr-o fermă aparţinând primarului localităţii.

Sacrificarea tuturor porcilor din comuna Rusăneşti a fost decisă luni, ca măsură menită să împiedice răspândirea virusului PPA în alte localităţi.

Începând de marţi, echipe DSVSA, însoţite de jandarmi, s-au deplasat zilnic la Rusăneşti pentru a sacrifica porcii, dar abia joi dimineaţa au reuşit să intre în sat şi numai într-o singură exploataţie, cea aparţinând familiei primarului, unde au fost sacrificate câteva zeci de animale.

"Imaginile anului vin din România. Se întâmplă în România și, dacă zilele acestea vorbim despre Centenar, despre războaiele politice, de partea cealaltă, cred că aceasta este imaginea emblematică a României de azi", a spus Oana Zamfir, la începutul emisiunii "Exces de putere".

×
Etichete: Exces de putere
x close