Antena 3 CNN Actualitate Exces de putere: Elena Udrea şi-a semnat singură condamnarea, după înţelegerea cu DNA

Exces de putere: Elena Udrea şi-a semnat singură condamnarea, după înţelegerea cu DNA

1 minut de citit Publicat la 21:53 20 Noi 2015 Modificat la 21:53 20 Noi 2015
335804.jpg
Foto: Agerpres
Elena Udrea riscă să ajungă la închisoare pentru că a folosit bani de la o firmă pe care o controlează ca să achite cauţiunea cerută de DNA. Legea privind societăţile comerciale nu permite împrumuturi mai mari de 5.000 de euro pentru administratori şi nici folosirea bunurilor companiei pentru alte scopuri decât destinaţia iniţială.

Cauţiunea a fost fixată în dosarul privind mita de cinci milioane de dolari pe care ar fi primit-o de la Bogdan Buzăianu.

Informaţia a fost prezentată de Oana Zamfir, la "Exces de putere", de la Antena 3, care a prezentat două articole de lege care arată că "fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societăţii, care se împrumută, sub orice formă de la societatea pe care o administrează (....) sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani".(art. 272 pct. 3, Legea nr.3/1990)

Astfel, prin înţelegerea încheiată de Elena Udrea şi procurorii DNA, prin care pune la dispoziţia statului două terenuri de 83.000 de metri pătraţi şi construcţii aparţinând SC Băi Boghiş SRL, în numele cauţiunii de cinci milioane de lei, Elena Udrea riscă acum să ajungă la închisoare.

"Este o infracţiune de abuz de bunuri", a spus avocatul Gheorghe Piperea, într-o intervenţie la Antena 3.

×
x close