Exces de putere: Cazul dizidentului Gheorghe Ursu. Ce fac astăzi ucigaşii săi

Ani de zile, urmaşii celor care au murit în închisorile comuniste s-au bătut cu statul român pentru a face lumină în cazurile părinţilor lor, soţilor lor, bunicilor lor şi pentru a căpăta dreptate.

În ediţia de sâmbătă a emisiunii "Exces de putere", Oana Stancu a prezentat cazul dizidentului Gheorghe Ursu, care a ajuns în închisoare pentru că, din 1943 până în 1985, atunci când a murit, a ţinut un jurnal în care descria România aşa cum o vedea.

Procesul Gheorghe Ursu a început practic a doua zi după ce Ceauşescu a fost ucis. Pe 26 decembrie 1989, sora inginerului Ursu a cerut Consiliului Frontului Salvării Naţionale redeschiderea cazului fratelui său.

În 1990, procurorul Dan Voinea a început cercetarea. Dosarul i-a fost însă luat.

După şase ani, procurorul Samoilă Joarză, adjunct al Parchetului Militar, îl trimite în judecată pentru uciderea lui Gheorghe Ursu pe puşcăriaşul Marian Clită şi dă neînceperea urmăririi penale pentru coloneii de miliţie Tudor Stănică, fost şef al Direcţiei de Cercetări Penale a Miliţiei şi Mihail Creangă, fost adjunct al şefului arestului Miliţiei.

În acelaşi an, 1996, Clită este condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor, din care execută doar doi.

Fiul lui Gheorghe Ursu contestă NUP-ul pentru Stănică şi Creangă, iar în anul 2000 intră chiar în greva foamei cerând soluţionarea dosarului tatălui său.

Dosarul este tergiversat la Parchetul Militar, la conducerea căruia este numit Samoilă Joarză, până în 2003, când, în cele din urmă, Stănică şi Creangă sunt judecaţi şi condamnaţi la 10 ani de închisoare.

Încă zece ani au mai trecut de atunci. Andrei Ursu luptă şi pentru aducerea în faţa justiţiei a celui care a ordonat moartea tatălui său: fostul maior Marin Pârvulescu, anchetator al Direcţiei a 6-a Cercetări Penale a Securităţii.

Mărturiile foştilor deţinuţi şi gardieni de la arestul Rahova, dar şi documentele Miliţiei şi Securităţii, îl incriminează pe Pârvulescu, cel care l-a torturat pe disidentul Gheorghe Ursu pe toată durata detenţiei, în paralel cu tortura aplicată de ofiţerii de miliţie şi de deţinuţii informatori din celulă.

La fel a stabilit şi Curtea de Apel Bucureşti, în 2003, în hotărârea prin care au fost condamnaţi Stănică şi Creangă.

Procurorii militari şi judecătorii de la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti au clasat însă dosarul maiorului, stabilind că fapta (omor) s-a prescris, în loc ca acesta să fie încadrat la crime împotriva umanităţii.

Plângeri împotriva lui Pârvulescu pentru tortură şi persecuţii pe motive politice au fost formulate şi de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (ICCMER) şi Uniunea Veteranilor de Război.

Dosarul maiorului a fost plimbat de la Parchetul Militar de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), la Parchetul ÎCCJ, apoi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru ca acum şi plângerea lui Andrei Ursu împotriva NUP-ului să fie plimbată între Tribunalul Bucureşti - Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi înapoi la Tribunalul Bucureşti, unde are termen pe 2 octombrie.

Andrei Ursu a trimis zilele trecute o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, premierului Ponta, ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi procurorului general Tiberiu Niţu, prin care le cere să oprească tergiversarea.