Antena 3 CNN Actualitate Exces de putere. Antena 3 are megacontractul de negăsit pentru DNA!

Exces de putere. Antena 3 are megacontractul de negăsit pentru DNA!

3 minute de citit Publicat la 21:32 14 Oct 2016 Modificat la 21:32 14 Oct 2016
dsatgd.png

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au anunțat, marți, că au clasat dosarul în care au fost efectuate cercetări în legătură cu dispariţia exemplarului original al contractului cu Bechtel.

Iniţial, dosarul a fost deschis de DNA, care apoi şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului Judecătoriei Sectorului 5, potrivit Agerpres.

Dosarul a fost clasat deoarece pentru o parte din infracţiuni a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În august 2013, Dan Şova, la acea vreme ministru delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, a depus la DNA plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu privind protecţia informaţiilor clasificate, constând în lipsa exemplarului original al contractului de proiectare, construire şi finanţare a autostrăzii Braşov - Cluj - Borş, încheiat între statul român, prin CNADNR, şi compania americană Bechtel International Inc., precum şi a tuturor documentelor subsecvente acestui contract.

Şova le cerea procurorilor să fie efectuate cercetări şi pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, furt sau abuz în serviciu contra intereselor publice.

Plângerea a fost depusă după ce contractul original semnat în 2003 cu americanii de la Bechtel nu a fost găsit în urma verificărilor efectuate de Corpul de control al Guvernului, care a trimis notificări la şase dintre instituţiile statului pentru a identifica exemplarul original, printre care la CNADNR, Ministerul Transporturilor, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Secretariatul General al Guvernului.

De asemenea, nici compania Bechtel International Inc. nu avea contractul original în limba română.

"Au rezultat indicii privind implicarea reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Justiţiei şi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. în acte şi operaţiuni care pot întruni elementele constitutive ale unui număr de trei posibile fapte de natură penală", se arăta în raportul Corpului de control al Guvernului.

Erau vizaţi Gheorghe Dobre, fost ministru al Transporturilor, Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor Publice, Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, Radu Berceanu, fost ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi Cristian Duică, directorul general al CNADNR.

Antena 3 are megacontractul de negăsit pentru DNA!

Surpriză însă! Oana Zamfir și Adrian Ursu au prezentat la ''Exces de putere'' dosarul de negăsit pentru DNA. Sau cel pe care nu a avut nimeni interesul să-l găsească. Documentul care conţine clauzele secrete ale contractului cu Bechtel.

EXCES DE PUTERE LIVE

''Ce nu are DNA-ul, ce nu se mai găsește în Guvern, noi avem în dublu exemplar: unul mare, unul mic. Dacă îl vrea cineva de pe la parchete, unul îl putem da'', a spus Oana Zamfir. 

Andrei Ciurcanu, unul dintre cei mai buni reporteri ai emisiunii ''În premieră'' și unul dintre jurnaliștii care cunosc foarte bine dosarul Bechtel, a vorbit la ''Exces de putere'' despre ce înseamnă cu adevărat faptul că documentele pe care DNA susține că nu le-a găsit se află în posesia Antena 3.

Cine are interese să nu fie găsit actul secret?

''Este simplu: de la toţi cei care au participat la conceperea lui, la semnarea lui, la modul în care a fost negociat cu partea americană, pâna la cei care au construit şi au pus la dispoziţie materialele de construcţie. S-a spus că există o problemă în ceea ce priveşte conceperea sa în engleză. La fel cum au tras concluziile şi cei care au făcut un raport de control în anul 2008, au văzut că, paradoxal, deşi contractul trebuia să fie în favoarea autorităţilor române, acesta a fost scris în engleză, a fost negociat în engleză, a fost practic înghiţit pe nerăsuflate de cei de la CNADNR, pentru că au acceptat traducerea făcută de Bechtel în limba română - traducerea nu era făcută de către un traducător autorizat de Ministerul Justiţiei. E o ruşine. A fost şi este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din România, iar domnul ministru Şova a spus că nu a găsit contractul în Ministerul Transporturilor. Este o ruşine pentru toţi miniştrii Transporturilor'', a spus Andrei Ciurcanu.

×
Etichete: Exces de putere
x close