Promoţia 2009 a Academiei de Poliţie se confruntă cu probleme serioase. Asta pentru că examenul de licenţă a fost amânat, din nou, din cauza reducerii cheltuielilor, arată
Evenimentul Zilei.
Examenul a fost programat iniţial în luna iulie, fiind amânat pentru 25 septembrie. Miercuri, cu mai puţin de zece zile înainte de susţinerea examenului, absolvenţii au fost anunţaţi că examenul se amână, din nou, pentru 23 noiembrie.
Motivele invocate de autorităţi sunt legate de cheltuieli. Autorităţile nu dispun de banii necesari pentru pentru plata salariilor noilor angajaţi.
În cazul în care examenul se va susţine în luna noiembrie, încadrarea pe posturi ar putea fi făcută în decembrie. Aproximativ 1700 de tineri au absolvit anul acesta Academia de Poliţie.
Antena3.ro