Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor: Avioane de luptă ale Rusiei au simulat un atac asupra unei nave militare olandeze, în Marea Neagră

Radu Tudor: Avioane de luptă ale Rusiei au simulat un atac asupra unei nave militare olandeze, în Marea Neagră

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 19:17 29 Iun 2021 Modificat la 19:44 29 Iun 2021
o_1f9c8t2ta1l10ojch8f9ch1ad7b.jpg
Sursa foto: Twitter / Ministerul Apărării din Olanda

Potrivit ministerului olandez, avioanele militare ruse au simulat atacuri asupra fregatei Evertsen și i-au bruiat acesteia sistemele de comunicații.

Hărțuielile rușilor au durat cinci ore și au avut loc în data de 24 iunie.

Incidentul a fost menționat pe blogul său de jurnalistul și analistul militar Radu Tudor.

"Avioanele militare ale Rusiei au efectuat joia trecută manevre periculoase în Marea Neagră, în apropierea fregatei Evertsen. Aparatele au zburat în mod repetat periculos de jos și aproape de navă, efectuând atacuri simulate. În timpul acestor hărțuiri, HNLMS Evertsen se afla în apele internaționale”, se precizează pe contul de Twitter al Ministerului Apărării din Olanda.

Sunt acțiuni "contrare dreptului de liberă utilizare a mării", menționează instituția citată.

Fregata Evertsen participă la exercițiul multinațional „Sea Breeze 21”, organizat de forțele navale ale Statelor Unite ale Americii şi cele ale Ucrainei, în apele internaționale ale Mării Negre și în raioane de instrucție terestre din zona Odessa.

Incidentul raportat de ministerul olandez urmează altuia, în care rușii spun că au executat foc de avertisment după ce un distrugător britanic s-a apropiat de Peninsula Crimeea, anexată de Rusia.

Sea Breeze, exercițiile militare organizate de Rusia și Ucraina în apele internaționale ale Mării Negre

Exerciţiile militare Sea Breeze au început luni, 29 iunie.

Ele intervin pe fondul unei creșteri a tensiunilor dintre NATO și Moscova.

Oficialii de la Moscova au anunțat, săptămâna trecută, că aviația rusă a tras focuri de avertisment şi a lansat bombe în direcția unei nave de război britanice pentru a o alunga din apele din jurul Crimeii.

Rusia consideră că acestea sunt apele sale teritoriale, în timp ce restul lumii le consideră ca fiind ape ucrainene, fără a recunoaște anexarea peninsulei ucrainene de către Rusia.

La exercițiile Sea Breeze 2021 participă aproximativ 5.000 de militari NATO și ai țărilor aliate, circa 30 de nave și 40 de avioane, precum și distrugătorul cu rachete ghidate USS Ross și trupe de infanterie marină americane.

Rușii stau cu ochii și radarele pe Sea Breeze

Flota Rusiei din Marea Neagră monitorizează navele NATO și ale altor țări care participă la Sea Breeze, a indicat timp Centrul național de gestionare a problemelor din domeniul apărării de la Moscova.

"Forțe şi mijloace ale flotei ruse efectuează un set de măsuri pentru a ține sub control acțiunile navelor NATO și ale altor țări participante la Sea Breeze 2021, ce au debutat luni în partea de nord-vest a Mării Negre", se menționează într-un comunicat al acestui centru, citat pe blogul jurnalistului Radu Tudor.

×
x close