Update: La finalul intervenției sale, Ion Țiriac și-a scos pălăria ”în fața campioanei de le Wimbledon”. La sfârșitul finalei proiectate pe ecran, Simona a spus că e ”un vis îndeplinit” la care, de fapt, ”nici măcar nu a visat”.
Update: Ion Țiriac a ținut un scurt discus pe Arena Națională. Acesta a făcut o prezentare scurtă a finalei de la Wimbledon.
”Welcome to Simona Night. Eu am pășit pe acel teren. E un teren special, are o tradiție de peste 100 de ani. Eu am hotărât să o rog pe Simona și ea a acceptat: să mai trecem încă o dată prin această finală! Cu rugămintea ca Simona, onestă și sinceră, cea care a stat 55 de minute, spre surprinderea mea, și eu sunt greu de surprins, cu o concentrare maximă și a adus un trofeu pe care nu-l găsești în fiecare zi, să ne povestească”, a spus Țiriac.
Update: Simona Halep a ajuns pe Arena Națională, în fața publicului, unde a arătat marele trofeu de la Wimbledon. Românca a intrat pe stadion pe melodia ”We are the champions”.
Publicul ovaționează și o aplaudă.
”Am o mare bucurie să vă am alături în această seară să împărțim acest trofeu, pentru că este al nostru. E al țării în primul rând și e o seară foarte specială pentru mine. Și anul trecut a fost, dar de data aceasta parcă e mai special. Vă mulțumesc foarte că ați venit și să ne gândim că se mai pot întâmpla astfel de zile.
E seara noastră, nu a mea. Am fost inspirați de acești campioni care au venit în această seară alături de mine. Mulțumesc tuturor celor care au trimis videouri și celor care au venit să mă vadă. O parte din trofeu i-o dedic mamei mele, care și-a dorit asta mereu. De la patru ani și jumătate am avut cei mai buni antrenori și mulțumesc pentru fiecare cărămidă. Lui Ilie Năstase, care ne-a făcut să iubim cu adevărat acest sport și domnului Ion Țiriac, pentru sfaturile dure. Și, bineînțeles, României pentru că aici m-am născut și îmi doresc să trăiesc aici toată viața.
Mulțumesc României că m-am născut aici și vreau să trăiesc aici toată viața”, a spus Simona Halep.
Update: Simona Halep a ajuns pe Arena Națională și va prezenta peste scurt timp trofeul de la Wimbledon. La evenimentul de miercuri vor fi prezenți Ion Țiriac, Ilie Năstase, Gică Hagi, Gică Popescu, Gabriela Szabo și alți foști mari sportivi ai noști.
Nu și-a anunțat prezența niciun politician. La prezentarea din 2018 a participat și primarul Capitalei Gabriela Firea, care i-a înmânat cheia orașului, dar care a fost primită cu fluierături de fanii prezenți pe Arena Națională.
Oficialul a anunțat de ieri că nu va participa la evenimentul de azi.
Știrea inițială: Arena Naţională și-a deschis porţile pentru un eveniment istoric: momentul în care Simona Halep îşi va prezenta trofeul câştigat la Wimbledon.
Estimările sunt că 50.000 de oameni vor participa la această ceremonie pe care, dacă nu veţi ajunge pe stadion, o veţi putea urmări în direct la Antena 3.
Accesul publicului este gratuit.