Antena 3 CNN Actualitate Eveniment inedit la Cluj. Sute de români au redescoperit trocul

Eveniment inedit la Cluj. Sute de români au redescoperit trocul

<1 minut de citit Publicat la 07:28 21 Ian 2013 Modificat la 07:28 21 Ian 2013
Eveniment inedit la Cluj. Sute de români au redescoperit trocul
Foto: she12.com
Sute de persoane au redescoperit trocul în Cluj. Oamenii au făcut schimb de haine sau obiecte, fără a folosi banii. De târg s-au bucurat în special cei care provin din familii defavorizate. În urma evenimentului, au plecat acasă cu produse pe care în mod normal nu şi le-ar permite.

Câţiva tineri din Cluj au decis să-şi unească forţele pentru a face o faptă bună. Aşa că au organizat un târg la care au adus haine sau obiecte pe care nu le mai folosesc pentru a-i ajuta pe cei care provin din familii defavorizate. Iar fapta lor a fost apreciată, pentru că mulţi au plecat acasă cu produse pe care nu şi le-ar permite.

Cei care au venit la târg au primit şi o masă caldă din partea organizatorilor. Evenimentul a ajuns la a doua ediţie, însă tinerii organizatori îşi propun să reia târgul lunar.

Citiţi şi: Una dintre ideile care ar putea schimba lumea. Este un adevărat fenomen social şi economic

















×
x close