15.800 de elevi din țara noastră nu s-au înscris la Evaluarea Națională. Potrivit Ministerului Educației, 160.467 de elevi erau înscriși pentru proba de ieri de la limba română din cadrul evaluării naționale, iar numărul elevilor înscriși în clasa a VIII-a la nivel național este 176.266.
Acestor elevi li se mai adaugă și cei care erau înscriși la evaluare, dar nu s-au prezentat. Așadar, din cei 160.467 de elevi care s-au înscris la Limba Română, au fost prezenți 153.358, adică 7.069 de elevi au fost absenți. Anul trecut, situația a fost similară.
Peste 7.000 de absolvenți nu s-au prezentat la proba de marți, iar un elev a fost eliminat din cauza unei tentative de fraudă, a anunțat Ministerul Educației
Potrivit unui comunicat al ministerului, proba de marți a Evaluării Naționale 2024, cea scrisă la Limba și literatura română, a avut loc în 3.392 unități de învățământ.
Au fost prezenți 153.398 de absolvenți ai clasei a VIII-a (95,6%) din totalul celor 160.467 de înscriși pentru susținerea acestei probe. Nu s-au prezentat 7.069 de absolvenți.
De asemenea, pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un elev.
A doua probă scrisă la Evaluarea Națională, la Matematică, va avea loc joi, urmată vineri de ultima probă scrisă, la Limba și literatura maternă.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 3 iulie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.