Antena 3 CNN Actualitate Evaluare Naţională 2021. Rezultatele finale, după contestaţii, la etapa specială a Evaluării Naţionale, publicate luni

Evaluare Naţională 2021. Rezultatele finale, după contestaţii, la etapa specială a Evaluării Naţionale, publicate luni

Alexandra Dima
<1 minut de citit Publicat la 08:39 12 Iul 2021 Modificat la 08:41 12 Iul 2021
Evaluare Naţională 2021. Rezultatele finale, după contestaţii, la etapa specială a Evaluării Naţionale, publicate luni
Sursa foto: Hepta

Etapa specială a Evaluării Naţionale vizează absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/ carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza examenul sau participa la examenul iniţial.

Candidaţii care au participat la una sau mai multe probe de examen desfăşurate în perioada 22 - 25 iunie, dar nu au putut finaliza examenul, beneficiază de recunoaşterea acestor probe. Proporţia candidaţilor cu medii mai mari sau egale cu 5 a fost, la Evaluarea Naţională iniţială, de 76,90% (94.629 de candidaţi). 

Şi în acest an, la fel ca în 2020, rezultatele examenelor de Bacalaureat şi Evaluare Naţională sunt anonimizate. Acest lucru înseamnă că nimeni nu va putea vedea numele niciunui candidat asociat cu o notă. Totul se va desfăşura pe baza unor coduri unice, corespunzătoare fiecărui participant în parte, coduri primite în sala de examen. 

Atât la avizier, cât şi pe pagina online dedicată rezultatelor de la BAC 2021, vor apărea coduri în dreptul cărora vor fi afişate notele şi mediile obţinute. Fiecare candidat va avea la dispoziţie, în prealabil, codul corespunzător. 

 

 

 

 

 

×
x close