Antena 3 CNN Actualitate Evacuări şi demolări în Ferentari

Evacuări şi demolări în Ferentari

Evacuări şi demolări în Ferentari
23 Mai 2007   •   13:36

Poliţiştii şi angajaţi ai primăriei sectorului 5 au mers la primele ore ale dimineţii în trei locaţii din cartierul Ferentari şi au evacuat oamenii din zonă. Mai multe locuinţe improvizate, ridicate ilegal, au fost puse la pământ. La şase dimineaţa, locuitorii ghetourilor din Ferentari nici nu au realizat ce li se întâmplă. Oamenii şi-au strâns repede cele câteva lucruri pe care le aveau în case şi au ieşit în stradă. După ce i-au identificat pe fiecare şi i-au îndepărtat din zonă, poliţiştii au dat verde buldozerelor.

În timp ce îşi vedeau adăposturile distruse, oamenii recunoşteau că nu vor pleca din zonă sub nici un chip. Chiar dacă toate locuinţele au fost puse la pământ, poliţiştii s-au obişnuit deja cu situaţia şi ştiu că oamenii se vor întoarce. După ce au terminat de demolat toate adăposturile, angajaţii ADP au început să cureţe terenul şi să strângă toate gunoaiele. Niciunul dintre ei nu crede însă că minunea va ţine mai mult de trei zile.

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close