Antena 3 CNN Actualitate Trei zile până la evacuarea Antena 3 și Antena 1

Trei zile până la evacuarea Antena 3 și Antena 1

1 minut de citit Publicat la 10:24 16 Feb 2016 Modificat la 10:24 16 Feb 2016
anaf.jpg
Fiscul şi-a trimis echipe de agenţi care au luat la verificat birou cu birou sediul administrativ al Antenei 3 din strada Gârlei.

O acţiune în forţă, prin care inspectorii ANAF le-au anunţat oamenilor evacuarea în cinci zile a imobilelor în care funcţionează televiziunile trustului intact.

Mihai Gâdea: Ne-au spus că avem numai cinci zile să părăsim toate aceste clădiri

În aproape un an şi jumătate, de când a fost dată sentinţa prin care clădirile televiziunilor Intact au fost confiscate, Antena 3 a făcut peste 20 de solicitări la Ministerul de Finanţe pentru a putea rămâne cu chirie în aceste sedii, aşa cum şi alte televiziuni stau cu chirie la stat. Nu a existat însă niciun răspuns.

Adrian Ursu: Este punerea în aplicare a unui plan care exista demult. Vom emite aşa cum vom putea

Autorităţile care au comandat această evacuare ştiu însă foarte bine că nu se poate muta o televiziune în cinci zile, cu tone de aparatură şi kilometri de cabluri.

Radu Tudor: E un abuz inimaginabil într-un stat de drept

În plus, o astfel de mişcare pune sub semnul întrebării şi situaţia celor câteva mii de angajaţi ai trustului.

Mircea Badea: Este o execuție. Nicio televiziune de pe lumea asta nu se poate muta în cinci zile

Antena 1 funcţionează de 22 de ani în sediul de pe şoseaua Bucureşti Ploieşti, iar Antena 3 de 11 ani. Clădirea a fost modernizată şi adaptată necesităţilor unui post tv, iar investiţia se ridică la milioane de euro.

Alessandra Stoicescu: Trăim orele în care suntem amenințați că nu ne veți mai vedea de acum înainte

Comunicatul ANAF:


Imobilele în care își desfășoară activitatea posturile de televiziune Antena 1 și Antena 3 trebuie evacuate în termen de cinci zile lucrătoare, în urma notificării primite, luni, de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

Citește și:

APTR, mesaj de susținere pentru Antena 3: "Dragi colegi de la Antene, APTR vă susţine şi vă îmbărbătează"

Senatul apără Antena 3. Călin Popescu Tăriceanu: "Îi cer premierului să dea explicații"

Transparency International: "Acțiunea ANAF ar trebui să alarmeze întreaga presă din România"

Dragnea: "Acțiunea ANAF este profund nedemocratică, este un atentat împotriva libertății de exprimare a presei"


×
x close