Antena 3 CNN Actualitate Eutelsat lansează o nouă platformă de televiziune prin satelit în România, în 2013

Eutelsat lansează o nouă platformă de televiziune prin satelit în România, în 2013

3 minute de citit Publicat la 12:49 04 Dec 2012 Modificat la 12:49 04 Dec 2012
Eutelsat lansează o nouă platformă de televiziune prin satelit în România, în 2013
Foto: beforeitsnews.com
Eutelsat a anunţat, marţi, la Bucureşti, că în primul trimestru al lui 2013 vrea să lanseze o nouă platformă de televiziune prin satelit, Freesat, care vizează însă un alt model de distribuţie decât cel al celorlalte platforme de pe piaţa din România, potrivit lui Şerban Beleneş, agent al companiei, informează Mediafax.
   
Planurile companiei de sateliţi Eutelsat de dezvoltare a unui proiect pilot al unei noi platforme de televiziune prin satelit în România au fost anunţate oficial în 2011.
   
Marţi, la International Digital Forum 2012, organizat la Bucureşti, Şerban Beleneş, reprezentantul operatorului de sateliţi Eutelsat în România, a declarat că proiectul platformei de satelit Freesat este funcţional.
   
"Am stat şase luni în teste şi preconizăm că în primul trimestru din 2013 putem începe să distribuim canale pe această platformă", a declarat Şerban Beleneş.
   
El a precizat că Eutelsat a întâmpinat dificultăţi în momentul în care a început negocierile cu televiziunile, care au impus costuri pentru distribuirea acestora pe noua platformă de satelit.

Potrivit lui Beleneş, la retransmisia pe satelit nu funcţionează modelul "must carry" din Legea audiovizualului, prin care operatorii de cablu trebuie să retransmită obligatoriu anumite posturi de televiziune, care la rândul lor trebuie să nu le impună cabliştilor condiţionări tehnice sau financiare.
   
Astfel, în prezent, Eutelsat este într-o perioadă "de reaşezare" a proiectului său de lansare a unei noi platforme de televiziune prin satelit, însă "planul va fi respectat", a mai spus Şerban Beleneş.
   
Noua platformă de televiziune prin satelit se va deosebi de cele existente deja pe piaţa din România prin faptul că va percepe de la utilizatori (public) doar o taxă pe o cartelă de decodare a programelor, utilizatorii trebuind să aibă de asemenea şi un set-top-box (un decodor pentru a putea recepţiona televiziunile) şi o antenă de satelit.

Însă, publicul nu va trebui să plătească un abonament lunar, pentru o perioadă care s-ar putea întinde pe o perioadă de 3 ani, potrivit planurilor iniţiale ale Eutelsat.
   
Pe de altă parte, tot Şerban Beleneş este cel care, anul trecut, a solicitat înregistrarea mărcii Freesat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), el confirmând, pe 1 septembrie 2011, existenţa unui proiect pilot al unei noi platforme de televiziune prin satelit.
   
În derularea acestui proiect, un partener al Eutelsat este şi compania eVision din Ungaria, care asigură servicii de uplink (ridicare a semnalului la satelit, n.r.).
   
Pe de altă parte, afirmaţiile lui Şerban Beleneş de marţi, de la International Digital Forum 2012, vin în continuarea declaraţiilor lui Patrice Sidot, Head of Sales pentru Europa Centrală şi de Est al companiei Eutelsat, de la International Digital Forum 2011. Atunci, Patrice Sidot a spus că proiectul Eutelsat vizează o platformă de televiziune digitală care nu intră în competiţie cu platformele digitale ce funcţionează deja pe piaţa din România, Digi TV şi Dolce.
   
Dacă noua platformă de televiziune digitală va fi lansată, Freesat va fi cea de-a şasea platformă digitală (Direct to Home - DTH) din România, alături de Digi TV (operată de compania de cablu RCS & RDS), Focus Sat (operată de compania de cablu UPC), Dolce (operată de Romtelecom), AKTA (operată de Digital Cable Systems şi preluată în 2011 de Romtelecom) şi Boom TV (operată de DTH Television Grup şi preluată în 2011 de Romtelecom).
   
Compania franceză Eutelsat este unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii de satelit din lume. Compania, înfiinţată în anul 1997, cu o investiţie a mai multor guverne europene, deţine 27 de sateliţi. În prezent, sateliţii Eutelsat transmit 3.800 de televiziuni şi 1.100 de radiouri, pentru peste 200 de milioane de case conectate la cablu. Eutelsat este satelitul tradiţional folosit de Televiziunea Publică din România.


×
x close