Când
vine vorba de orice fel de discriminare, românii cred că cea
pe motive sexuale se întâlneşte cel mai frecvent la noi.
Cei mai mulţi români nu doresc să aibă o persoană cu
orientări homosexuale drept lider, vecin sau prieten, în
condiţiile în care, la nivelul Uniunii Europene, cea mai des
întâlnită formă de discriminare este cea pe motive
etnice. Acestea sunt rezultatele unui Eurobarometru dat publicităţii
de reprezentanţii Comisiei Europene în România.
Doar
40 de procente dintre români sunt de părere că discriminarea
pe motive etnice este cea mai frecventă, faţă de 62% dintre
cetăţenii uniunii europene. Pe de altă parte, 52% dintre români
cred că discriminarea pe baza orientării sexuale este cea mai
întâlnită.
Majoritatea
românilor chestionaţi au răspuns că s-ar simţi mult mai
bine dacă ar avea ca vecin o persoană cu dizabilităţi, în
locul unui homosexual. Românii devin reticenţi, în
ordine, la: vârstă, apartenenţă la gen, etnie, religie şi
dizabilităţi. Un român din zece consideră că a fost
victima unei forme de discriminare.
51
la sută dintre aceştia se declară mulţumiţi de eforturile făcute
pentru combaterea discriminării, în timp ce la nivel european
doar 47 la sută dintre cei chestionaţi sunt de aceeaşi părere.,
deşi aproape jumătate dintre români nu îşi cunosc
drepturile şi nu ştiu cum s-ar putea apăra în cazul în
care ar fi discriminaţi.
Studiul a fost realizat în
perioada 18 februarie-22 martie, pe un eşantion de 26.746 de
cetăţeni din statele UE. În România au fost
intervievate 1.024 de persoane.
Antena3