Aproape jumătate dintre români (46%) nu au plecat anul trecut în vacanţă, majoritatea, respectiv 62%, invocând motive financiare, potrivit unui sondaj Eurobarometru referitor la atitudinea europenilor faţă de turism, informează
Mediafax. Sondajul reflectă în ansamblu îmbunătăţirea situaţiei în 2010.
Pentru 2011, 33% dintre românii intervievaţi au spus că îşi vor petrece vacanţa în România, 19% în alte ţări din UE, 13% în afara Uniunii, iar 34% nu vor pleca sau nu sunt siguri. Dintre cei care au planuri sigure de vacanţă, 51% o vor petrece în România, 29% în alte ţări din UE şi 20% în afara Uniunii Europene.
Alte state în care cel puţin patru din zece repondenţi au afirmat că nu au călătorit anul trecut în scop personal sunt Slovacia (40%), Estonia (41%) şi Portugalia (43%).
Cel mai puţin au călătorit anul trecut, în interes personal, turcii şi ungurii (68%, respectiv 60%).
În aproape toate ţările incluse în cercetare, majoritatea repondenţilor care nu plecat anul trecut în vacanţe sau călătorii scurte au menţionat motive financiare.
Astfel de motive au fost citate de peste şase din zece participanţi la sondaj în Ungaria (68%), Bulgaria (65%) şi România (62%).
Cu 10% mai mulţi români au plecat în vacanţă, în 2010 faţă de 2009 Pe de altă parte, România, Bulgaria şi Italia au înregistrat o creştere de cel puţin 10% a repondenţilor care au călătorit de plăcere cel puţin o dată în 2010.
România a înregistrat o creştere de la 14%, în 2009, la 24%, în 2010, a celor care au plecat anul trecut într-o călătorie scurtă sau într-o vacanţă.
Românii au afirmat, în proporţie de 15%, că au fost plecaţi într-o vacanţă, iar alţi 13% într-o călătorie scurtă de plăcere.
În majoritatea ţărilor analizate, respectiv 25 din 32, peste jumătate dintre persoanele intervievate au spus că şi-au organizat individual vacanţele, în cazul României proporţia fiind de 77%, în creştere de la 59%.
Ponderea cea mai mare a turiştilor care şi-au planificat singuri călătoriile a fost în Turcia (80%), Islanda (79%), Coraţia (78%).
Italia, cea mai frecventă destinaţie de vacanţă La nivelul Europei, 68% dintre cetăţenii UE au călătorit din motive personale în 2010, faţă de 65% în 2009, evoluţie care confirmă alţi indicatori potrivit cărora turismul a ieşit din criza economică. Turiştii îşi manifestă în continuare preferinţa pentru destinaţiile turistice tradiţionale (58%), în timp ce 28% dintre aceştia ar dori să descopere noi destinaţii. În cazul românilor, aceştia preferă destinaţiile tradiţionale în proporţie de 55%.
Italia a fost destinaţia de vacanţă cel mai frecvent menţionată pentru 2011 (11,5 %). Spania a ieşit pe locul al doilea cu 8,6 %, urmată de Franţa (8,2 %).
Circa 23% dintre rezidenţii UE încă nu s-au hotărât cu privire la destinaţia lor de vacanţă.
Peste 30.000 de cetăţeni cu vârsta de minimum 15 ani, selectaţi în mod aleatoriu, au fost intervievaţi în februarie 2011 în cele 27 de state membre, precum şi în Norvegia, Islanda, Croaţia, Turcia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Este al treilea an consecutiv în care Comisia a efectuat un astfel de sondaj amplu referitor la evoluţia turismului.