Audierea ministrului propus la Finanţe, Florin Cîţu, a început cu scandal.
Minute bune, membrii comisiei s-au certat pe metoda de audiere. Într-un final au stabilit ca cel audiat să răspundă după fiecare întrebare.
Eugen Teodorovici nu a ezitat să îl atace pe ministrul propus la Ministerul de Finanţe.
''Domnule Cîţu, că sunteţi hoţ, ştie toată lumea. În ultimii trei ani de zile, are de plătit nişte bani la Primăria Capitalei, pentru un teren pe care foloseşte pentru biroul parlamentar. Este somat, are şi somaţie. Ca ministru de Finanţe, nu îţi plăteşti taxele la bugetele locale?'', a spus ministrul demis al Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.