Fostul ministru al Fondurilor europene, senatorul PSD Eugen Teodorovici, a lansat, vineri, un atac dur la adresa actualului ministru al Fondurilor Europene, Carmen Aura Răducu, despre care a afirmat că este 'o persoană fără experienţă' şi că 'nu o califică nimic pentru o astfel de poziţie'.
'Din păcate, astăzi, doamna ministru al Fondurilor europene este o persoană fără experienţă absolut deloc în tot ceea ce înseamnă management. A lucrat în contabilitate foarte mulţi ani, dar nu o califică nimic pentru o astfel de poziţie. Din păcate, asta se resimte asupra noastră ca şi români', a afirmat, la Botoşani, Eugen Teodorovici.
Fostul ministru a subliniat că România a primit un avans de aproape un miliard de euro de la Uniunea Europeană, însă 'banii zac în conturi'.
'Nu s-a lansat absolut nimic. Au fost câteva discuţii în aceste zile pentru lansarea unor ghiduri. Au trecut aproape şase luni de zile de la momentul în care a fost stabilit ministrul. Avem peste 3.000 de facturi ale unor beneficiari care nu sunt plătite, care totalizează cam 350 de milioane de euro. Avem un miliard de euro care este primit ca avans de către România pentru următorul exerciţiu financiar şi care zace în conturi nefolosit, neutilizat de beneficiari, bani care trebuia să fie în piaţă', a adăugat Teodorovici.
Acesta a mai precizat că întârzierea atragerii fondurilor europene se va reflecta asupra bugetului de stat şi asupra creşterii economice. 'Din păcate acest lucru va avea un efect negativ şi asupra tot ceea ce înseamnă creştere economică în 2016', a conchis Teodorovici.