Ministerul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, că se aşteaptă la solicitări din partea patronatelor pentru creşterea diferenţiată a salariului minim pe mai multe domenii, cum ar fi cel al confecţiilor. De asemenea, se așteaptă la solicitări de majorare a salariului minim brut și din partea angajaților.
„Dânşii să vină să se întâlnească în aceste structuri asociative, patronate, şi să vină concret cu un număr de puncte pe care să ceară Guvernului pentru ca ei ca industrie să prospere, să crească”, a subliniat Teodorovici.
Ministrul a explicat că angajații din construcții rămân asigurați cu toate că nu sunt obligați să plătească toate contribuțiile în următorii zece ani. Salariul minim brut pentru angajații din construcții e de 3.000 de lei.
„Asta înseamnă că statul preia sau scuteşte angajatorul de anumite obligaţii faţă de stat, dar, în schimb, acei angajaţi din zona de construcţii rămân asiguraţi, (...) tocmai pentru ca acel angajat să aibă minimum echivalentul a 500 de euro net în zona de construcţii”, a spus Eugen Teodorovici.