Antena 3 CNN Actualitate Eugen Nicolăescu: Farmaciştii sunt nişte hiene!

Eugen Nicolăescu: Farmaciştii sunt nişte hiene!

Eugen Nicolăescu: Farmaciştii sunt nişte hiene!
05 Apr 2007   •   23:01

Scandalul insulinei capătă proporţii. Distribuitorii de medicamente şi farmaciştii au anunţat, joi, că vor da în judecată Ministerul Sănătăţii. Replica instituţiei incriminate a venit după patru ore. Eugen Nicolăescu, fost şi actual ministru, îi caracterizează scurt pe adversari: nişte hiene! În războiul insulinei, cei care au de pierdut sunt chiar bolnavii, care nu mai ştiu de unde să-şi procure medicamentele. În România există aproximativ 100.000 de diabetici care au nevoie de tratament cu insulină. ?Bolnavii vor găsi medicamente în farmaciile cu circuit închis, fără probleme. Însă, din păcate vor mai fi puşi pe drumuri câteva săptămâni,? a declarat Nicolăescu.

Motivul războiului: Ministerul Sănătăţii a hotărât să schimbe de la 1 aprilie modul în care diabeticii îşi iau tratamentul. Insulina nu se mai ia din farmaciile spitalelor, ca până acum, ci de la toate unităţile de profil. În farmacii, însă, nu găseşti nici urmă de insulină. Farmaciştii spun că ministrul i-ar fi informat că hotărârea intră în vigoare din 1 mai şi nicidecum din 1 aprilie. S-au trezit însă în faţa faptului împlinit.

Reacţia ministrului a fost una dură. El spune că s-a consultat cu cei implicaţi, iar motivul real pentru care organizaţiile profesionale fac scandal sunt banii. Anul acesta s-au alocat - pentru medicamentele compensate şi gratuite - fonduri cu 20 la sută mai mari decât în anii trecuţi. ?Aşa cum hienele sunt grămadă când miroase a sânge, lucrurile se precipită acum când miroase a bani mulţi?, a subliniat Nicolăescu.

Observator

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close