Un român bea, în medie, 14,4 litri de alcool anual. Şi s-au luat în calcul indivizi de peste15 ani. Îi întrec locuitorii din Belarus, Republica Moldova, Lituania şi Rusia.
Specialiştii estimează că 17 litri de alcool pur sunt echivalentul a 45 de sticle de whisky sau 150 de sticle de vin.
La Spitalul "Sf.Spiridon" din Iaşi, cea mai mare unitate medicală din zona Moldovei, ajung zilnic, în medie, 10 pacienţi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, faţă de 7-8 în urmă cu doi ani.
Organizaţiile care se ocupă de lupta împotriva consumului de alcool susţin că, în România, aproximativ două milioane de oameni consumă băuturi alcoolice în exces. 70% din cazurile de violenţă în familie şi aproape 50% din crime sunt cauzate de băutură.
Psihologii susţin că oamenii care ajung dependenţi de alcool ascund deseori o suferinţă.
Jumătate din consumul oficial de alcool este sub forma băuturilor spirtoase. Pe locurile următoare se află berea şi vinul.
Un sfert din numărul deceselor în rândul grupei de vârstă 20-39 de ani este declanşat de consumul excesiv de alcool.

- See more at: http://stiri.tvr.ro/romanii-in-top-5-european-la-consumul-de-alcool_44572.html#sthash.jJglFzxu.dpuf

Băuturile alcoolice au făcut în întreaga lume 3,3 milioane de victime în 2012. Este o statistică îngrijorătoare, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care arată că alcoolul stă la baza dezvoltării a peste 200 de boli, printre care ciroza şi câteva tipuri de cancer. - See more at: http://stiri.tvr.ro/romanii-in-top-5-european-la-consumul-de-alcool_44572.html#sthash.jJglFzxu.dpuf

Băuturile alcoolice au făcut în întreaga lume 3,3 milioane de victime în 2012. Este o statistică îngrijorătoare, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care arată că alcoolul stă la baza dezvoltării a peste 200 de boli, printre care ciroza şi câteva tipuri de cancer. - See more at: http://stiri.tvr.ro/romanii-in-top-5-european-la-consumul-de-alcool_44572.html#sthash.jJglFzxu.dpufjiefposfpwoe
Băuturile alcoolice au făcut în întreaga lume 3,3 milioane de victime în 2012. Este o statistică îngrijorătoare, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care arată că alcoolul stă la baza dezvoltării a peste 200 de boli, printre care ciroza şi câteva tipuri de cancer. - See more at: http://stiri.tvr.ro/romanii-in-top-5-european-la-consumul-de-alcool_44572.html#sthash.jJglFzxu.dpuf
Băuturile alcoolice au făcut în întreaga lume 3,3 milioane de victime în 2012. Este o statistică îngrijorătoare, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care arată că alcoolul stă la baza dezvoltării a peste 200 de boli, printre care ciroza şi câteva tipuri de cancer. - See more at: http://stiri.tvr.ro/romanii-in-top-5-european-la-consumul-de-alcool_44572.html#sthash.jJglFzxu.dpuf
Băuturile alcoolice au făcut în întreaga lume 3,3 milioane de victime în 2012. Este o statistică îngrijorătoare, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care arată că alcoolul stă la baza dezvoltării a peste 200 de boli, printre care ciroza şi câteva tipuri de cancer. - See more at: http://stiri.tvr.ro/romanii-in-top-5-european-la-consumul-de-alcool_44572.html#sthash.jJglFzxu.dpuf
Băuturile alcoolice au făcut în întreaga lume 3,3 milioane de victime în 2012. Este o statistică îngrijorătoare, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care arată că alcoolul stă la baza dezvoltării a peste 200 de boli, printre care ciroza şi câteva tipuri de cancer. - See more at: http://stiri.tvr.ro/romanii-in-top-5-european-la-consumul-de-alcool_44572.html#sthash.jJglFzxu.dpuf
Băuturile alcoolice au făcut în întreaga lume 3,3 milioane de victime în 2012. Este o statistică îngrijorătoare, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care arată că alcoolul stă la baza dezvoltării a peste 200 de boli, printre care ciroza şi câteva tipuri de cancer. - See more at: http://stiri.tvr.ro/romanii-in-top-5-european-la-consumul-de-alcool_44572.html#sthash.jJglFzxu.dpuf
Băuturile alcoolice au făcut în întreaga lume 3,3 milioane de victime în 2012. Este o statistică îngrijorătoare, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care arată că alcoolul stă la baza dezvoltării a peste 200 de boli, printre care ciroza şi câteva tipuri de cancer. - See more at: http://stiri.tvr.ro/romanii-in-top-5-european-la-consumul-de-alcool_44572.html#sthash.jJglFzxu.dpuf
Băuturile alcoolice au făcut în întreaga lume 3,3 milioane de victime în 2012. Este o statistică îngrijorătoare, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care arată că alcoolul stă la baza dezvoltării a peste 200 de boli, printre care ciroza şi câteva tipuri de cancer. - See more at: http://stiri.tvr.ro/romanii-in-top-5-european-la-consumul-de-alcool_44572.html#sthash.jJglFzxu.dpuf
Băuturile alcoolice au făcut în întreaga lume 3,3 milioane de victime în 2012. Este o statistică îngrijorătoare, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care arată că alcoolul stă la baza dezvoltării a peste 200 de boli, printre care ciroza şi câteva tipuri de cancer. - See more at: http://stiri.tvr.ro/romanii-in-top-5-european-la-consumul-de-alcool_44572.html#sthash.jJglFzxu.dpufBăuturile alcoolice au făcut în întreaga lume 3,3 milioane de victime în 2012. Este o statistică îngrijorătoare, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care arată că alcoolul stă la baza dezvoltării a peste 200 de boli, printre care ciroza şi câteva tipuri de cancer. - See more at: http://stiri.tvr.ro/romanii-in-top-5-european-la-consumul-de-alcool_44572.html#sthash.jJglFzxu.dpuf