Directorul general adjunct al Eureko Asigurări, Carmen Radu, a declarat joi că aproape jumătate dintre pacienţii internaţi în spitalele din Bucureşti apelează la "plăţi informale", respectiv "atenţii" pentru medici şi asistente, suma medie cheltuită în acest fel echivalând cu circa 200 de euro.
Aproape jumătate dintre locuitorii Capitalei au cheltuit, în medie, 843 lei pentru "plăţi informale" în perioada spitalizării, suma fiind mai mare în provincie - 866 lei, potrivit lui Radu.
"Cifrele provin dintr-un studiu realizat în 2011. În provincie, aproape 45% au dat bani pentru plăţi informale, comparativ cu 49,3% în Bucureşti. Prin plăţi informale se înţelege atenţii pentru medici sau asistente, pentru medicamente sau investigaţii", a afirmat Radu, la Mediafax.
Potrivit studiului, 84,1% dintre cei intervievaţi în Capitală au apelat la serviciile unei clinici sau ale unui cabinet medical privat, în timp ce în provincie procentajul ajunge la 66,6%.
"Cu alte cuvinte, constatăm că pacientului român nu-i este teamă că furnizorii de servicii medicale ar face foarte mult profit, pentră că el apelează la aceştia şi nu la sistemul de stat", a spus Radu.
Pe de altă parte, reprezentantul Eureko a afirmat că acordarea de deductibilităţi fiscale pentru asigurările private de sănătate vor fi privite de către angajatori ca un stimulent, care pot contribui, prin oferirea unei poliţe angajatului, la dezvoltarea acestui segment al pieţei asigurărilor.
"O astfel de poliţă reduce absenteismul la locul de muncă din cauze medicale, atât ca şi număr de persoane afectate, cât şi ca durată medie de rezolvare a problemelor de sănătate.
Un alt beneficiu este creşterea gradului de retenţie a personalului, a atractivităţii ofertelor de angajare deoarece se satisface o nevoie importantă, deja existentă în rândul indivizilor", a spus Radu.
Al treilea beneficiu va consta în decontarea directă de către asiguraţi a sumelor cu furnizorii de servicii medicale, de stat sau privaţi, care reprezintă fonduri suplimentare atrase de sistem.
"Aceste sume pot fi utilizate la creşterea salariilor cadrelor medicale, achiziţia echipamentelor de ultimă generaţie, îmbunătăţirea calităţii actului medical", a spus reprezentantul Eureko.
Simulările companiei au arătat că prin acordarea unei deductibilităţi fiscale de 25 euro/lună pentru poliţele de sănătate vor fi atrase, la nivelul anului 2013, fonduri suplimentare de 75 milioane de euro.
"Dacă nu se aplică deductibilităţi, statul câştigă 1,7 milioane de euro, prin taxarea sumelor plătite pentru aceste poliţe", a spus Radu.