Antena 3 CNN Actualitate Este oficial! Luna iulie a fost declarată "luna deşeurilor": Industria aceasta poate deveni un important generator de locuri de muncă

Este oficial! Luna iulie a fost declarată "luna deşeurilor": Industria aceasta poate deveni un important generator de locuri de muncă

1 minut de citit Publicat la 12:52 03 Iun 2014 Modificat la 12:52 03 Iun 2014
deseuri.jpg
Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (MMSC) a decis să declare luna iunie drept ''luna deșeurilor'', timp în care va face noi reglementări în acest domeniu, a declarat, marți, ministrul de resort, Attila Korodi, într-o conferință de specialitate informează AGERPRES.
''Aceasta înseamnă că toate eforturile noastre vor fi direcționate către acest sector, bineînțeles, fără a le neglija pe celelalte. Vorbim, în primul rând, despre reglementări clare în domeniu pe care avem de gând să le finalizăm luna aceasta în sectoare precum ambalajele și deșeurile din ambalaje, vehicule scoase din uz, deșeurile de echipamente electrice și electronice, precum și deșeurile din construcții'', a spus Attila Korodi.

În acest context, MMSC va demara discuții și dezbateri cu toți jucătorii din piața de profil, cu autoritățile locale, precum și cu reprezentanții Parlamentului.

''Noua directivă europeană ne obligă să avem reglementări cât mai clare în aceste direcții. Eu cred că, dacă ne vom face bine treaba, industria deșeurilor din România are capacitatea să urmeze un trend ascendent și chiar să devină un important generator de locuri de muncă'', a adăugat ministrul Mediului.

MMSC susține toate inițiativele legate de colectarea deșeurilor, acestea putând conduce la o scădere semnificativă a costurilor cu salubritatea, facilitând, totodată, colectarea selectivă prin intermediul unui acces rapid și comod al cetățenilor la punctele de colectare.



×
Etichete: locuri de munca
x close