"Este o conspiraţie a tăcerii care este cumplită. Poate când se va prăbuşi această conspiraţie, acest guvern satanic, atunci veţi vedea că ipostaza mea de victimă şi de infractor se va transforma peste noapte într-un mare erou. Ţineţi minte aceste cuvinte, că sunt profetice!", a declarat Gregorian Bivolaru, liderul MISA.
Liderul MISA spune că a părăsit România din cauza persecuţiilor politice. Şi susţine că tot din cauza autorităţilor române ar fi avut de suferit şi în Suedia, în 2005, când a fost arestat la Malmo.
"Au trimis un comando ca să mă răpească din închisoare. Au vrut să spargă acoperişul ca să mă răpească din celulă!"
Acesta ar fi fost unul dintre motivele pentru care autorităţile suedeze l-au eliberat pe Bivolaru şi i-au acordat azil politic.
"Sunt o serie întreagă de abuzuri foarte grave, care i-au uimit pe foarte mulţi, inclusiv pe parlamentarii de la Bruxelles, care se desfăşoară sub ochii noştri".
La capitolul abuzuri ar fi şi procesele avute în România, spune liderul MISA. El e acuzat de perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori.
"Am fost declarat nevinovat şi vor acum cu orice preţ, încălcând toate legile, sa facă ceva, numai să ajung la închisoare!"
Liderul MISA a acuzat şi presa, pentru că nu l-ar fi luat în seamă în aceşti ani. Ar fi rămas în schimb foarte apropiat de adepţii săi.