Antena 3 CNN Actualitate Escrocherii de criză. Mai mulţi pensionari din Piteşti, înşelaţi de un fals meseriaş

Escrocherii de criză. Mai mulţi pensionari din Piteşti, înşelaţi de un fals meseriaş

<1 minut de citit Publicat la 12:59 08 Oct 2009 Modificat la 12:59 08 Oct 2009
Escrocherii de criză. Mai mulţi pensionari din Piteşti, înşelaţi de un fals meseriaş
Pe timp de criză apar tot mai mulţi escroci. Mai mulţi bătrâni din Piteşti au fost păcăliţi de un bărbat, care le-a promis că va izola termic clădirea în care locuiesc. 7500 de lei le-a cerut individul bătrânilor, iar cînd s-a văzut cu banii în mână, a dispărut.

Pensionarii vroiau demult să izoleze faţada scării. Au cerut ajutorul primăriei, dar nu au primit răspuns. Până la urmă au decis să facă lucrarea pe bani proprii şi au luat legătura cu un aşa-zis meseriaş.

Bărbatul a profitat de bătrâni şi a cerut toţi banii pe lucrare, în avans. În total 7500 de lei. Unii dintre pensionari s-au împrumutat ca să strângă toţi banii. Acum au rămas cu datorii.

Bărbatul a încheiat contracte individuale cu fiecare om şi le-a dat un număr de paşaport, o serie, codul numeric personal. Hârtiile sunt, însă, nule. Bătrânii nu au dus contractele la un notar să le legalizeze. Au depus plângere la poliţie, dar şansele să-şi recupereze banii sunt minime, pentru că este vorba de un litigiu civil.

Antena3.ro

×
x close