Antena 3 CNN Actualitate #EroulZilei. Alexandru Arșinel, o viață dedicată scenei

#EroulZilei. Alexandru Arșinel, o viață dedicată scenei

1 minut de citit Publicat la 12:19 31 Iul 2017 Modificat la 12:19 31 Iul 2017
o_1bmbusq6t164qo8b16r61dvhj9n8.jpg

Titlul de cetățean de onoare al Municipiului București va fi acordat actorului Alexandru Arșinel, în semn de respect pentru contribuția adusă în dezvoltarea și promovarea teatrului românesc, conform unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul General al Municipiului București.

Actorul s-a născut pe 4 iunie 1939, în localitatea Dolhasca, județul Suceava. În 1962 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică 'I. L. Caragiale'. A fost repartizat la Târgu Mureș unde, împreună cu alți colegi de breaslă, a înființat secția română a Teatrului Național din oraș. În 1964 a început colaborarea cu Teatrul de revistă 'Constantin Tănase'.

Alexandru Arșinel a jucat în peste 30 de filme artistice, cu roluri principale sau secundare, și are o bogată activitate în teatru, televiziune sau teatru radiofonic. Pentru întreaga activitate artistică precum și cea managerială a primit numeroase premii, printre care se numără premiul special Uniter pentru Teatrul de revistă (2000) și Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.

Din 1999 este director al Teatrului de revistă 'Constantin Tănase'.

În semn de apreciere și respect, maestrul Alexandru Arșinel este #EroulZilei.

”În munca noastră totul se raportează la întâlnirile cu publicul, rezultatul lor, energia pe care ți-o transmit oamenii. Pentru mine a fost o adevărată surpriză. Efectiv m-a emoționat” a spus Alexandru Arșinel.

 

×
x close