Antena 3 CNN Actualitate Epava avionului prăbuşit în Apuseni este în drum spre Bucureşti

Epava avionului prăbuşit în Apuseni este în drum spre Bucureşti

1 minut de citit Publicat la 19:49 23 Ian 2014 Modificat la 19:49 23 Ian 2014
Epava avionului prăbuşit în Apuseni este în drum spre Bucureşti
Sursa foto: Foto captura Antena 3
Epava avionului prăbuşit în Apuseni, depozitată în noaptea de miercuri spre joi în târgul de animale din comuna Horea (Alba), a fost preluată joi şi este transportată la Bucureşti, unde va fi depozitată la Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS), pentru a putea fi analizată de către experţii în aeronautică, informează Mediafax.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni a fost încărcată, joi, într-un trailer, iar autovehiculul a plecat spre Bucureşti.
   
Potrivit surselor citate, la ora transmiterii acestei ştiri, trailerul se află pe drumul dintre Horea şi Bucureşti, unde epava urmează să fie depozitată într-un spaţiu al Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS), astfel încât să poată fi analizată de către experţii în aeronautică.
   
Secretarul comunei Horea, judeţul Alba, Corneliu Olar, declara, miercuri seară, că epava avionului care s-a prăbuşit, luni, în Apuseni, a fost tăiată şi încărcată în mai multe tractoare, la operaţiune participând reprezentanţii primăriei şi localnici.
   
Olar afirma că resturile avionului au fost încărcate în tractoare şi urma să fie coborâte de la locul producerii accidentului până în centrul comunei Horea, pe un traseu dificil de aproximativ 10 - 12 kilometri. Pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni a fost păzită de jandarmi, iar miercuri au început procedurile de extragere a epavei aeronavei.
   
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

 

×
TOP articole
x close