"La trei luni de la plecarea dintre noi la Casa Tatălui a Arhiereului nostru Florentin Crihălmeanu, Sfântul Părinte Papa Francisc şi-a dat acordul, azi, 14 aprilie, cu privire la alegerea canonică (...) prin care Preasfinţia Sa Claudiu Lucian Pop, până acum Episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore, a fost ales Episcop eparhial pentru Eparhia de Cluj-Gherla (...). În numele preoţilor, al persoanelor consacrate şi al credincioşilor, îl felicităm pentru această numire şi îi transmitem de pe acum bun venit în Eparhia noastră!", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Eparhia de Cluj-Gherla.
Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, după ce a primit consimțământul Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, reunit la Blaj pe data de 12 aprilie 2021, după ce a informat Sfântul Scaun Apostolic al Romei, l-a transferat pe Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, în prezent Episcop titular de Mariamme și Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, în funcția de Episcop eparhial al Eparhiei de Cluj-Gherla. Sfântul Părinte Papa Francisc a confirmat decizia, care a fost publicată de biroul de presă al Sfântului Scaun astăzi, 14 aprilie 2021.
Membrii Conferinței Episcopilor din România au primit cu bucurie vestea că PS Claudiu Lucian Pop este noul Episcop de Cluj-Gherla, la trei luni de la trecerea în veșnicie a PS Florentin Crihălmeanu (12 ianuarie 2021). „În numele Colegiului Episcopilor catolici din România, îl felicităm pe PS Claudiu Lucian Pop pentru noua misiune pe care o va avea ca Episcop Eparhial de Cluj-Gherla și îi urăm o păstorire sfântă și binecuvântată.
Ne bucurăm că Eparhia de Cluj-Gherla va avea un păstor plin de dăruire și zel pentru suflete, pe urmele predecesorului său, PS Florentin Crihălmeanu. Ne rugăm ca Fericitul Episcop Martir Iuliu Hossu, al cărui scaun episcopal îl primește, să îl întărească pe PS Claudiu Lucian Pop în slujba poporului lui Dumnezeu”, a afirmat ÎPS Aurel Percă, Președintele C.E.R.
Înscăunarea noului episcop eparhial va avea loc sâmbătă, 24 aprilie
Claudiu Lucian Pop s-a născut pe 22 iulie 1972 în localitatea Pişcolt din judeţul Satu Mare, a urmat Şcoala Generală în oraşul Jibou, fiind apoi absolvent al Liceului din localitate, cu profilul chimie-biologie. În anul 1990 a fost admis la Facultatea de Chimie din Bucureşti.
"După un an în Capitală, vocaţia la preoţie se concretizează în mod definitiv. Abandonează Chimia pentru a începe pregătirea teologică. În anul 1991 a obţinut o bursă de studii la Roma. Între anii 1991 - 1999 a fost student al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma. A studiat Filozofia la Universitatea Pontificala Urbaniana, iar apoi Teologia la Universitatea Pontificală Gregoriana, obţinând Licenţa în Teologie Spirituală (1998) şi Doctoratul în anul 2006. Este hirotonit preot la 23 iulie 1995; între anii 1997 - 1999 este responsabil al bisericii greco-catolice române din Roma, Santissimo Salvatore alle Coppelle", se mai arată în comunicat.
Claudiu Lucian Pop a fost, între anii 1999 - 2001, vicerector la Misiunea Greco-Catolică Română din Paris, iar între 2001 şi decembrie 2007, rector al aceleiaşi instituţii.
În 12 decembrie 2007, a fost numit rector al Colegiului Pontifical "Pio Romeno" din Roma
În şedinţa sinodală ordinară din 8 - 10 iunie 2011, Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, l-a ales episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, iar Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea şi Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureşan l-au proclamat Episcop al Bisericii Catolice, titular de Mariamme, la 21 noiembrie 2011. În iunie 2016 a fost ales membru al Sinodului Permanent. Tot atunci a fost ales în funcţia de secretar al Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.