Antena 3 CNN Actualitate Petrică Mîţu Stoian se afla în recuperare post-COVID. Enceanu: "După prima şedinţă a expectorat sânge"

Petrică Mîţu Stoian se afla în recuperare post-COVID. Enceanu: "După prima şedinţă a expectorat sânge"

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 13:43 07 Noi 2021 Modificat la 13:51 07 Noi 2021
Petric? M??u Stoian
Enceanu, despre Petrică Mîţu Stoian: "După prima şedinţă a expectorat sânge"

Petrică Mîțu Stoian se afla în tratament post-Covid la o clinică privată din Caraş-Severin. S-a dus să îşi facă recuperare, era vaccinat cu două doze, avusese o formă uşoară de COVID-19 şi după prima zi de proceduri a murit.

Constantin Enceanu, cel mai bun prieten al lui Petrică Mîţu Stoian, a povestit într-un interviu acordat Antena 3 ce suferinţe ascunse avea regretatul artist.

"Nu îmi vine să cred că mi-am pierdut un frate adevărat. Nu îmi vine să cred că vorbesc la trecut de Petrică, nu îmi vine să cred că nu o să pot să-l mai întâlnesc şi să ne strângem mâna, să povestim ce am mai făcut".

Constantin Enceanu: "E dureros, nu vă spun cât de rău îmi pare"

"Aveam o legătură de prietenie de peste 20 de ani şi am făcut lucruri frumoase cu Petrică, cu care am bucurat pe cei care iubesc muzica populară. Nici nu şi-a luat rămas bun măcar", a spus artistul.

Sora lui Petrică Mîțu Stoian a solicitat scutirea de necropsie în cazul artistului 

"Ultima dată când am vorbit cu Petrică îmi spunea că se duce la această clinică(...) Îmi zicea să vrea să se refacă, să stea liniştit. S-a dus şi din nefericire se întoarce între patru scânduri. Avea în program să facă 15 proceduri de ozonoterapie, nu cunosc prea mult de acest tratament dar se pare că nu i-a făcut bine şi după prima şedinţă am înţeles că a expectorat puţin sânge".

Constantin Enceanu, despre Petrică Mîţu Stoian: "COVID a avut acum o lună şi ceva. Îmi spusese că oboseşte repede"

"Petrică obosea repede, dar din dorinţa de a se reface cât mai bine şi-a propus să facă acest tratament", a spus Enceanu.

Petrică Mîţu Stoian își făcuse crucea săptămâna trecută. Când va fi înmormântat artistul 

"Avea probleme cu inima de ceva vreme. Din câte ştiu când a avut CODID a fost tratat acasă. Petre şi toată familia a fost vaccinată", a mai spus Enceanu pentru Antena 3.

Petrică Mîţu Stoian îşi pregătise tot pentru înmormântare. Artistul îşi comandase chiar şi crucea.

×
Parteneri
x close