Iată textul integral al scrisorii:
"Vă scriu în legătură cu acordarea în şedinţa de Guvern din 4 noiembrie 2014 a unui aviz favorabil pentru proiectul de lege care prevede dublarea indemnizaţiilor pentru persoanele persecutate din motive politice de regimul comunist.
Sunt îndemnat la acest demers pentru că Fundaţia Română pentru Democraţie, pe care am construit-o în 1992 pentru a promova în România o democraţie bazată pe respectul legii şi al cetăţeanului a iniţiat, după terminarea mandatului meu prezidenţial şi revenirea în societatea civilă, mai multe proiecte dedicate recuperării adevărului istoric privind rezistenţa anticomunistă şi lupta împotriva regimului dictaturii comuniste în România, printre care: „Jilava Fortul 13, Memorialul totalitarismului: represiune şi rezistenţă”, finalizarea monumentului „Aripi” dedicat rezistenţei anticomuniste, „Legea recunoştinţei pentru deţinuţii politici anticomunişti, deportaţi şi urmaşii acestora”. Aceste proiecte, promovate în parteneriat cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc, vizează nu numai păstrarea în memoria naţională pentru generaţiile postcomuniste a rezistenţei poporului român, plătită cu suferinţe cumplite dar şi o reparaţie pentru eroii care au întruchipat această rezistenţă.
În 1996, odată cu alegerea mea ca preşedinte al României şi cu victoria în alegeri a coaliţiei civico-politice pe care am condus-o, foştii deţinuţi politici anticomunişti au accedatla cele mai înalte poziţii în conducerea statului: preşedinte al Camerei Deputaţilor, preşedinte al Senatului, ministru de Interne, ministru al Informaţiilor, Avocatul Poporului, preşedintele Comisiilor juridice, de cercetări a abuzurilor, de control a SRI, posturi de prefecţi şi preşedinţi ai Consiliilor Judeţene. În perioada 1996-2000 aceşti înalţi demnitari, precum Ion Diaconescu, Mircea Ionescu Quintus, Gavril Dejeu, Sorin Bottez, Paul Mitroi, Constantin Ticu Dumitrescu, Ionescu Galbeni, Nicu Stăncescu, cea mai mare parte plecaţi dintre noi, nu şi-au folosit funcţiile şi poziţiile obţinute pentru a realiza avantaje materiale pentru ei şi familiile lor şi nici măcar pentru obţinerea unor beneficii în favoarea celor care au suferit ca şi ei în închisorile şi lagărele de muncă forţată. Ei şi-au dedicat toate eforturile exclusiv integrării euro-atlantice a României, promovării statului de drept şi reformelor politice, sociale şi economice în ţara noastră.
Acum, ţelurile pentru care au acţionat ei atunci s-au realizat prin aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană şi integrarea în NATO, integrare care a confirmat implicit statutul de democraţie consolidată şi economie de piaţă liberă în România. Ultimii 14 ani au marcat însă instaurarea unei profunde crize morale în societatea românească. Iată de ce cred că, odată cu terminarea unei dezolante campanii electorale, trebuie reinstaurate autentice repere de conştiinţă individuală şi publică.
Aceasta mă face să apreciez decizia Guvernului de a acorda aviz favorabil şi susţinere financiară proiectului de lege iniţiat de fostul preşedinte al Senatului, Crin Antonescu, decizie care deschide calea unei proceduri de urgenţă pentru aprobarea acestuia în Parlament. Mă voi implica personal, în numele Fundaţiei Române pentru Democraţie, împreună cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România pentru a convinge parlamentarii din tot spectrul politic să voteze această lege în luna decembrie, marcată de Ziua Naţională şi aniversarea a 25 de ani de la prăbuşirea regimului comunist în România. Este prima dată, de la guvernarea Tăriceanu, când se face un gest concret pentru aceşti martiri şi a urmaşilor lor - care în spiritul legii sunt exclusiv soţiile lor - şi care, în următorii 10-15 ani, vor părăsi această lume.
Ţin să apreciez public disponibilitatea pe care aţi avut-o de a vă întâlni personal, de mai multe ori, cu conducerea Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi de a schimba denumirea fostului Secretariat pentru problemele revoluţionarilor, astfel încât să includă toată lupta anticomunistă din 1945-1989 şi de a numi un subsecretar de stat în persoana preşedintelui AFDPR, care să conducă un departament destinat exclusiv problemelor lor.
Am obligaţia de a menţiona şi sprijinul pe care dumneavoastră personal precum şi miniştrii Culturii, Educaţiei Naţionale, Afacerilor Interne, Justiţiei şi Apărării Naţionale l-au acordat proiectului „Jilava Fortul 13, Memorialul totalitarismului: represiune şi rezistenţă” prin transferarea clădirii şi spaţiului aferent Fortului 13 de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor la Ministerul Culturii în vederea transformării acestuia în Memorial şi ulterior în Muzeu al represiunii regimurilor totalitare, precum şi deschiderea finanţării prin Ministerul Culturii pentru acest proiect, care a început cu amenajarea celulei în care a decedat în urma torturilor Monseniorul Vladimir Ghika, beatificat în acest an şi a continuat cu amenajarea celulelor dedicate altor martiri.
Amintesc şi sprijinul pe care Guvernul României şi Primăria Capitalei l-au acordat organizării la Bucureşti, în luna august 2014, de către Fundaţia Română pentru Democraţie a Congresului Internaţional al Foştilor Deţinuţi Politici din Europa Centrală şi de Est, care s-a încheiat cu adoptarea Declaraţiei de la Bucureşti, de condamnare a crimelor şi ideologiei comuniste.
Nu în ultimul rând, trebuie aduse la cunoştinţa opiniei publice marile eforturi financiare şi logistice impuse de realizarea monumentului „Aripi” al rezistenţei anticomuniste 1945 – 1989, opera maestrului Mihai Buculei, proiect iniţiat în 1997 şi care va fi finalizat în lunile următoare. Prin valoarea artistică şi dimensiunile sale, acest complex sculptural, care va fi amplasat în Piaţa Presei Libere, va fi probabil unul dintre cele mai impresionante monumente realizate în ultimele decenii în Europa şi un simbol al Capitalei României în secolul XXI.
Toate acestea sunt fapte şi nu declaraţii, mai mult sau mai puţin ipocrite, de condamnare a comunismului. Dar, dincolo de aceste acţiuni meritorii, cred că este nevoie de mai mult. Revoluţia din 1989, pentru România şi pentru celelalte ţări foste comuniste din Europa de Est, a fost unul momentele pe care istoria le descrie drept definitorii. În astfel de momente cruciale un popor nu acţionează numai pe baza intereselor ci conform modului de a fi ca popor, adică prin acel comportament care-i defineşte identitatea naţională.
În cele două decenii şi jumătate scurse de la Revoluţia din 1989, statul român şi-a realizat două interese politice majore: integrarea în NATO şi Uniunea Europeană. Primul ne garantează independenţa, unitatea şi securitatea statului, eliberându-ne de spaime seculare. Cel de-al doilea, prin recunoaşterea statutului de democraţie consolidată şi economie de piaţă funcţională, ne oferă protecţie economică într-un moment de criză financiară globalizată. Oricât de mari realizări ar fi acestea, la scara întregii istorii a poporului român, este totuşi vorba de interese politice, militare, economice, sociale, culturale, nu de idealuri. Politica, economia, justiţia şi starea morală a societăţii româneşti au stat şi vor mai sta o vreme sub semnul păcatului originar: represiunea criminală din decembrie 1989.
Martirii revoluţiei din 1989 şi martirii rezistenţei împotriva comunismului din perioada 1945 - 1989 care au murit pentru libertate, adevăr, dreptate şi democraţie, punând aceste idealuri mai presus decât viaţa lor reprezintă sacrificiul fondator al renaşterii naţiunii române.
Dacă dorim să dăm un sens acestui sacrificiu fondator trebuie să ne schimbăm modul tradiţional de comportament bazat pe o strategie de supravieţuire printr-un model de comportament bazat pe respectul de sine. Abia atunci Revoluţia din 1989 va fi momentul definitoriu pe baza căruia putem construi un model naţional al demnităţii şi o viziune românească asupra lumii în care trăim.
Dumneavoastră, domnule prim ministru, aţi menţionat de mai multe ori că aţi fost un foarte tânăr participant activ, în 1990, la fenomenul Piaţa Universităţii. Speranţele puse atunci în progresul României prin adevăr şi justiţie pot fi îndeplinite acum de generaţia tinerilor de atunci dacă ei vor avea puterea să se desprindă de tot ce a fost urât şi umilitor în tranziţia post comunistă.
Ar fi cel mai semnificativ răspuns la suferinţele celor care au luptat pentru o Românie demnă, chiar atunci când nu aveau nicio speranţă că aceasta se va întâmpla în timpul vieţii lor. Mai ales dacă acest răspuns va fi materializat atâta timp cât ultimii dintre ei mai sunt printre noi.
Cu gânduri alese,
Emil Constantinescu"
Scrisoarea a fost prezentată şi comentată în emisiunea 100 de Minute.
