?Salvarea noastră, în acest moment, este că echipa de la BNR este profesionistă, este competentă. Acordul cu FMI-ul poate să fie bun pentru o rezolvare imediată a problemelor. Important este, însă, unde ducem banii de la FMI, unde în economie? Noi trebuie să răspundem cu o strategie de dezvoltare pe care nu o avem?, a declara Emil Constantinescu, într-o ediţie specială, la Antena 3.
Fostul preşedinte al României s-a declarat de acord cu acordul încheiat cu FMI, singura problemă fiind, în opinia sa, ce se întâmplă cu banii după ce vor intra în ţară. ?Nu sunt împotriva acordului cu FMI, important este ce se întâmplă după acordul cu FMI?, a spus el.
Emil Constantinescu a vorbit despre acordul cu Fondul Monetar Internaţional de pe vremea când conducea ţara, considerând că nu este aceeaşi situaţie cu ceea ce se întâmplă acum.
?S-a schimbat ceva în România. Dacă atunci, echipa pe care am făcut-o cu Mugur Isărescu era una de credibilitate maximă, reprezenta succesul împotriva corupţiei, acum echipa de la guvernare nu are niciun fel de credibiliitate pentru că vine de la un populism folosit în alegeri. Aceasta a generat neîncrederea?, a precizat Emil Constantinescu.
El a vorbit şi despre eforturile depuse pentru integrarea în Uniunea Europeană, pentru care consideră că a plătit un preţ politic. Emil Constantinescu consideră integrarea în UE ca fiind benefică pentru România, deoarece Uniunea Europeană se ocupă mai bine de ţara naostră faţă de conducătorii ei.
?Nu regret acum eforturile pe care le-am făcut şi preţul politic pe care l-am plătit pentru integrarea în UE. Uniunea este benefică pentru România şi se va ocupa mai bine de ţara noastră faţă de conducătorii ei. Cei care gândesc în Uniunea Europeană nu vor să lase România să se prăbuşească şi nici să scadă?, a mai declarat Emil Constantinescu.
Antena3.ro