Guvernanţii doresc să reducă indemnizaţia de creştere a copilului şi să diminueze "generozitatea" unor astfel de plăţi, a declarat luni premierul Emil Boc. În cadrul discursului de luni în Parlament, primul-ministru a mai precizat că intenţionează să introducă sancţiuni în cazul spitalelor transferate în administrarea autorităţilor locale care vor înregistra în continuare arierate
"Această reformă a asistenţei sociale trebuie să meargă mai departe şi trebuie reevaluate şi alte programe sociale. Trebuie regândită indemnizaţia de creştere a copilului şi reducerea generozităţii unor indemnizaţii în ideea alinierii lor la standardele internaţionale, adică trebuie şi România să plătească ceea ce îşi permite şi Europa să plătească", a declarat şeful Guvernului, potrivit Mediafax.
Referitor la legea pensiilor, primul ministru a adeclarat că ţara plăteşte atât cât are resurse să o facă. "Credeţi că ar fi cineva să spună că nu doreşte să mărească pensiile dacă ţara şi-ar permite? Ţara poate să plătească atât cât are resurse. Această reformă reprezintă un prim pas spre diminuarea deficitelor de la fondurile de pensii" a spus Boc.
În domeniul sănătăţii, Emil Boc susţine că România are nevoie de resurse noi pentru, precum şi de o gestionare eficientă a celor de care dispune. Introducerea co-plăţii, a adăugat premierul, va reprezenta o sursă suplimentară pentru sistemul medical. În România, aproape 11 milioane de persoane nu plătesc contribuţii la asigurarile de sănătate.
Antena3.ro