Antena 3 CNN Actualitate Emil Boc şi-a adus tatăl la casa părintească. Ioan Boc va fi înmormântat, mâine, la Răchiţele

Emil Boc şi-a adus tatăl la casa părintească. Ioan Boc va fi înmormântat, mâine, la Răchiţele

<1 minut de citit Publicat la 16:07 28 Dec 2011 Modificat la 16:07 28 Dec 2011
Emil Boc şi-a adus tatăl la casa părintească. Ioan Boc va fi înmormântat, mâine, la Răchiţele
Foto:videonews.ro
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ioan Boc, tatăl premierului Emil Boc, a ajuns, miercuri după-amiază, în satul Răchiţele, judeţul Cluj, şi a fost adus în curtea casei în care a locuit, unde a fost oficiată o scurtă slujbă, la care au asistat primul-ministru, familia şi vecini.

Maşina mortuară, care a adus sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ioan Boc, a fost însoţită de premierul Emil Boc, de soţia acestuia, Oana, şi de cele două fiice, Patricia şi Cezara.
   
Sicriul a fost aşteptat în curtea casei de către mama premierului, Ana Boc, de fraţii acestuia, de mai multe rude şi vecini, dar şi de preotul paroh al bisericii din localitate care a oficiat o scurtă slujbă de pomenire.

Tatăl premierului a murit, marţi, la Spitalul de Recuperare din Cluj-Napoca, la vârsta de 87 de ani. Acesta a decedat în urma unui stop cardiac. Ioan Boc a suferit, în ultimii ani, trei atacuri vascular-cerebrale.
 


×
x close