Nici cu rata şomajului nu stăm rău, a mai spus Emil Boc. La finalul lunii martie, aceasta a înregistrat o scădere de jumătate de punct procentual în comparaţie cu luna martie. Lucrurile merg în direcţia bună, a subliniat premierul.
Emil Boc a declarat că, în ultimele două zile, au fost efectuate peste 600 de controale pentru eradicare muncii la negru.
Şeful Guvernului a mai precizat că, în doar două zile după intrarea în vigoarea a Codului Muncii, au fost încheiate peste 42.000 de mii de noi contracte de muncă. Într-o zi normală, a spus premierul, sunt încheiate numai 10-12 contracte.
"Dacă, în general, într-o zi se înregistrau 10-12 contracte, astăzi, în doar două zile s-au înregistrat 42.000 de contracte de muncă, fapt ce subliniază eficienţa Codului Muncii şi a faptului că aceste controale pe care le-am dispus într-o manieră centralizată, cu participarea Poliţiei, Jandarmeriei, Gărzii Financiare şi a Inspecţiei Muncii îşi arată roadele", a precizat Emil Boc, la ieşirea din sediul Ministerului Muncii.