Antena 3 CNN Actualitate Emil Boc: Ori reducem pensiile şi salariile, ori nu le plătim deloc în decembrie (VIDEO)

Emil Boc: Ori reducem pensiile şi salariile, ori nu le plătim deloc în decembrie (VIDEO)

2 minute de citit Publicat la 15:21 20 Mai 2010 Modificat la 15:21 20 Mai 2010
Emil Boc: Ori reducem pensiile şi salariile, ori nu le plătim deloc în decembrie (VIDEO)
În câteva luni, statul nu va mai putea plăti pensiile dacă acestea nu vor fi reduse acum. Este avertismentul dat joi de premierul Emil Boc, cel care în urmă cu o jumătate de an dădea asigurări că în 2010 nu vor fi probleme cu plata pensiilor.

Premierul a participat, joi după-amiază, la întâlnirea sindicaliştilor cu ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu şi cu cel al Muncii, Mihai Şeitan. La finalul acestei întâlniri, şeful Executivului a declarat că cele două ministere vor face "evaluarea tuturor măsurilor propuse" de partenerii sociali şi că Guvernul le va avea în vedere numai "dacă sunt susţinute de cifre şi fapte".

"Miercurea viitoare, Guvernul va aproba scrisoarea de intenţie şi apoi îşi va asuma răspunderea pe un proiect de lege care să pună în aplicare scrisoarea", a declarat Emil Boc înainte de şedinţa de la Ministerul Finanţelor.

"Deciziile sunt foarte grele, iar alternativele sunt puţine. Ori majorăm taxele, ori reducem cheltuielile. Alternativa este să plătim salarii şi pensii chiar dacă sunt mai reduse sau în decembrie să nu plătim deloc", a mai spus premierul.

ORI REDUCEM PENSIILE, ORI NU LE PLĂTIM DELOC ÎN DECEMBRIE


La finalul şedinţei, Emil Boc a declarat că s-a făcut un inventar al alternativelor existente şi că a trecut în revistă opţiunile exprimate de sindicate. Potrivit ministrului, între soluţiile oferite de sindicalişti şi cele prezentate de Guvern există câteva puncte unde pot fi găsite nuanţe.

"În consecinţă, Ministerul de Finanţe şi Ministerul Muncii, până miercuri când vom avea adoptată în Guvern scrisoarea de intenţie către FMI, vor face evaluarea tuturor măsurilor şi dacă sunt susţinute de date, ele pot fi avute în vedere de către Guvern", a spus Emil Boc la finalul întâlnirii cu sindicaliştii.

Premierul susţine că este conştient de nepopularitatea Cabinetului pe care îl conduce, însă susţine că măsurile sunt necesare pentru a se putea asigura în continuare plata salariilor. Emil Boc nu a ratat ocazia de a acuza, din nou, "derapajele" produse în perioada 2007-2008.

"Ştiu că în acest moment Guvernul pe care îl reprezint nu e unul simpatizat. (...) Măsurile pe care le luăm sunt impuse pe de-o parte de derapajele în politica de salarii şi pensii din 2007 şi 2008 şi pe de altă parte de consecinţele crizei economice. (...) Suntem nevoiţi să nu aşteptăm ca acel val al crizei economice care se produce în multe ţări din UE să ne afecteze foarte grav, în sensul de a ajunge în situaţia în care să nu putem plăti salariile", a spus premierul.

BOC, DUPĂ ŞEDINŢA DE LA MINISTERUL DE FINANŢE


Emil Boc mai susţine că, prin aplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare, se vor putea asigura în continuare reusrsele financiare pentru investiţii şi locuri de muncă, astfel încât "să ne asigurăm ca România să pornească anul viitor pe o creştere economică sănătoasă, care să producă o creştere sănătoasă a salariilor şi pensiilor".

"Dacă nu luăm aceste măsuri, vom pierde cu toţii", a mai spus Boc.


Sindicatele consideră că scrisoarea de intenţie către FMI poate fi modificată astfel încât salariile bugetarilor să scadă cu 10% şi doar în 2010, fără a fi diminuate deloc pensiile, iar diferenţa să fie luată de la achiziţii, stimulente şi servicii.
Sindicaliştii propun şi limitarea achiziţiilor, a bunurilor şi serviciilor, dar şi eliminarea micii evaziuni prin plata accizelor la combustibil pentru comercianţi. În acelaşi timp, sindicaliştii au precizat că nu sunt de acord cu măsurile aberante precum impozitarea tichelor de masă.
Bucureştiul a fost luat cu asalt miercuri de cei 40.000 de protestatari. Peste 1.000 de efective ale forţelor de ordine au fost mobilizate pentru acest miting. Sindicaliştii au scandat "Demisia!" şi "Jos Guvernul!" în faţa Palatului Victoria.
Antena3.ro

×
x close